"Politicienii îşi lustruiesc imaginea şi manipulează opinia publică, iar electoratul vrea show-uri"
Acţiunule de PR ale politicienilor aduc rezultate, indiferent de modul în care sunt percepute de public, spun experţii în domeniu. Mai mult, susţin analiştii politici, prin astfel de activităţi se face şi manipularea opiniei publice. Subiectul a fost discutat la emisiunea Fabrika.
"Unii se uită şi rămân profund impresionaţi, alţii se uită şi sunt profund dezgustaţi. Poţi să râzi, poţi să fii nemulţumit, dar dacă împărtăşeşti cu cineva această glumă sau furia, mesajul merge mai departe. Deci efectul până la urmă este şi există", a explicat Ludmila Andronic, expert în relaţii publice.
"Acest lucru funcţionează. Din propria experienţă pot să spun că da, se prinde lumea, votează, indiferent dacă negativ sau pozitiv", a menţionat Cristian Saulea, expert în relaţii publice.
"Asta lucrează pentru că trezeşte interesul mass-media, iar dacă despre un lider politic se vorbeşte, se arată, indiferent că e de bine sau rău, înseamnă că el este prezent pe scena politică", a punctat Aurelia Peru, expert în relaţii publice.
Analiştii susţin că, astfel, politicienii manipulează opinia publică.
"O bună parte a electoratului este foarte dornică de astfel de show-uri şi de aceea, organizatorii unor astfel de campanii de creare a unei imagini a politicienilor pur şi simplu folosesc aşteptările oamenilor. Dar există şi manipularea opiniei publice", a subliniat Viorel Cibotaru, analist politic.
Experţii mai spun că politicienii recurg la diverse trucuri de modelare a imaginii. Şi asta deoarece o bună parte a societăţii vrea să aibă lideri.