Poliţist DEMIS, după ce a urcat beat la volan, a tamponat trei automobile şi a lovit un pieton
Un poliţist a fost concediat şi riscă să se aleagă şi cu un dosar penal. Asta pentru că ieri, 18 septembrie, a accidentat trei automobile şi a tamponat un pieton. Totodată, colegul său, care se afla în acelaşi automobil, s-a ales cu o mustrare aspră din partea conducerii MAI.
Angajatul ministerului, care făcea parte din Regimentul de patrulă și santinelă SCUT, a fost demis prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, Dorin Recean. Conducerea ministerului susţine că subordonatul a discreditat imaginea poliţiei, deoarece atât el, cât şi colegul său, deşi erau în stare de ebrietate, purtau uniforme în afara orelor de lucru.
Totodată, conform Poliției Rutiere, șoferul, având viteză excesivă, a cauzat un accident în lanţ, deteriorând trei autoturisme și accidentând un pieton, în sectorul Botanica. Testul la aerul expirat a arătat o concentrație de 1,21 mg/l. În cazul în care această concentrație de alcool va fi confirmată de probele de laborator, pe numele șoferului va fi intentat un dosar penal.