Poliţişti arestaţi pentru că ar fi comercializat droguri
Un angajat al Inspectoratului de Poliție al sectorului Râșcani și complicele său au fost reţinuţi pentru comercializare de substanțe narcotice. Cei doi sunt suspectaţi că, prin abuz în serviciu, ar fi tăinuit în procesul de documentare a traficului ilicit de droguri circa două kilograme de substanţe narcotice. Ulterior, drogurile urmau să fie vândute.
Potrivit datelor preliminare, pe data de 4 aprilie, bănuiţii au descoperit o filieră specializată în traficul ilicit de droguri, iar în cadrul operaţiunii de reţinere asupra suspecţilor au fost depistate şase kilograme de haşiş. În timpul reţinerii, ofiţerul Inspectoratului de Poliție al sectorului Râșcani a însuşit două kilograme de haşiş.
În urma percheziţiilor, în biroul de serviciu şi la domiciliul ofiţerului de poliţie suspectat au fost găsite aproape 150 de grame de susbstanţe narcotice-haşiş, aproximativ 60 de mii de lei, bijuterii din aur în asortiment, patru ştampile ale organelor procuratorii şi insanţelor de judecată.
Totodată, asupra complicelui au fost depistate acte de uz intern ale MAI și poliției, copii ale agenţiilor de stat, procuri, chei de la apartament şi automobile de lux, inclusiv legitimaţia de serviciu pe numele său.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 72 de ore.
Publika.md aminteşte cel mai recent caz de implicare a poliţiştilor în traficul de droguri a fost înregistrat în vara anului trecut, când doi poliţişti au fost reţinuţi, în flagrant, în timp ce primeau şase mii de lei pentru patru grame de droguri.