Polițiștii au ridicat droguri în sumă de 100.000 de lei și au reținut două persoane (VIDEO)
Embed:
canal tv
Afacere cu iz de droguri în raionul Făleşti. Patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 31 şi 40 de ani sunt suspectaţi de dobândirea, distribuirea şi comercializarea substanţelor interzise. Oamenii legii au efectuat 13 percheziţii la domiciliile şi automobilele acestora.
În urma operaţiunii a fost ridicat un kilogram de marijuana, valoarea căruia este de 100 de mii de lei, 8.000 de lei marcați, obținuți în urma realizării substanțelor narcotice, cartele SIM, dar şi telefoane mobile.
Doi dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar ceilalţi sunt cercetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 15 ani de puşcărie.