Poliţiştii cer preşedintelui interimar anularea tuturor reformelor ce îi vizează
Poliţiştii moldoveni, nemulţumiţi de atitudinea autorităţilor faţă de activitatea lor, cer Parlamentului instituirea unui moratoriu asupra oricăror modificări ce ar putea fi aplicate la Legea pensiilor. Întrunţi în cadrul plenarei consiliului sindical "Demnitate", poliţiştii s-au arătat nemulţumiţi că reformele anunţate nu au fost coordonate cu angajaţii Ministerului de Interne.
Amintim că Executivul a aprobat modificări legislative care prevăd că poliţiştii pot ieşi la pensie după 25 şi nu după 20 de ani de activitate, aşa cum era anterior. De asemenea, după reformă unele facilităţi acordate poliţiştilor vor fi lichidate.
Membrii sindicatului "Demnitate" au semnat o declaraţie adresată preşedintelui interimar, Marian Lupu, în care cer anularea tuturor acestor modificări. Totodată, poliţiştii au cerut revenirea la achitarea compensaţiilor nominative pentru raţia alimentară şi pentru chiria spaţiului locativ.