Poliţiştii de frontieră şi vameşii vor lucra în regim special în perioada Sărbătorilor Pascale
Poliția de Frontieră în comun cu Serviciul Vamal au dispus o serie de acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea cozilor în punctele de trecere.
Şi asta pentru a face faţă unui flux mai mare de călători care vor sosi în Moldova pentru a sărbători Paştele.
Măsurile sunt puse în aplicare de astăzi, 19 aprilie și vor derula până la data 15 mai, timp în care instituțiile de frontieră vor activa la capacitate maximă pe toate domeniile de activitate responsabile.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paști, la frontiera de stat au fost înregistrate peste un milion de traversări-persoane şi aproximativ 245.000 de traversări ale vehiculelor.
Cele mai solicitate puncte de trecere au fost Otaci, Leuşeni, Aeroportul Internațional Chişinău, Sculeni și Giurgiulești.
În situaţiile în care apar întrebări adiționale cu privire la traversarea frontierei de stat, participanții la traficul transfrontalier pot suna la numărul de telefon 022 259 717 (LINIA VERDE), la fel, în cazul în care sunt nemulţumiţi de modul cum a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, puteţi contacta LINIA FIERBINTE, atât a Poliţiei de Frontieră 022 259 675, cât şi a Serviciului Vamal 022 574 111, unde toate aspectele semnalate vor fi preluate de către autorităţile de frontieră care vor acţiona în conformitate cu legislaţia.
La sfârșitul lunii martie a fost lansată o platformă informaţională optimizată pentru telefoanele mobile (www.frontiera.gov.md), care oferă călătorilor informații despre documentele necesare la trecerea frontierei, cerinţele pentru acordarea vizelor, cantitatea de bunuri care pot fi introduse fără achitarea taxelor vamale, condiţiile de introducere temporară a vehiculelor, numerele de telefon la liniile fierbinţi, precum și situația actuală la punctele de trecere a frontierei.
Social