Polițistul care a agresat doi copii în lift a fost trimis în judecată
Poliţistul din Bucureşti acuzat că, în ianuarie, a molestat doi fraţi de cinci şi nouă ani într-un lift, a fost trimis în judecată pentru 18 fapte, scrie digi24.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Eugen Stan, sub aspectul săvârşirii a 18 infracţiuni de agresiune sexuală.
”În perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, inculpatul Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri de pe raza municipiului Bucureşti. Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora”, anunţă procurorii citați de News.ro.
Potrivit acestora, la data de 8 ianuarie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Stan Eugen vizând, în primul rând, săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală asupra a doi minori, de 5, respectiv de 9 ani, la data respectivă inculpatul fiind angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Prin ordonanţa din 9 ianuarie 2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus preluarea cauzei de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
”Pe parcursul urmăririi penale au fost preluate mai multe dosare de la parchete de pe lângă judecătoriile de sector din Bucureşti având ca obiect, de asemenea, săvârşirea unor infracţiuni de agresiune sexuală de către inculpatul Stan Eugen, acestea fiind reunite într-un nou dosar, care în final a fost reunit cu dosarul menţionat anterior”, mai spun procurorii.
Aceştia au dispus prin ordonanţă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului cu privire la bunuri mobile şi imobile ale inculpatului, iar dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Eugen Stan lucrează din 2010 în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii. Anul trecut, ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, în Sectorul 6 al Capitalei.
Cele mai recente victime ale bărbatului sunt doi copii de 5 şi 9 ani din Sectorul 6 al Capitalei, agresaţi sexual în liftul unui bloc, în luna ianuarie.
Anchetatorii au verificat mai multe dosare de agresiuni sexuale comise începând cu 2009 şi rămase cu autor necunoscut pentru a stabili dacă poliţistul este autorul lor.
Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne a propus, în raportul întocmit după verificările făcute în Poliţia Română în cazul poliţistului Eugen Stan, declanşarea cercetării prealabile pentru 18 poliţişti, între care fostul şef al IGPR Bogdan Despescu, demis în urma scandalului, şi adjunctul acestuia, Marius Voicu.
- Emoţionant! Un poliţist a oprit traficul pe o stradă pentru a permite unor răţuşte să traverseze în siguranţă
- Curtea Constituţională din România a depus o sesizare la Comisia de la Veneţia privind atacurile declanşate de unii actori politici de la Bucureşti
- Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti va opera zboruri directe în Canada
- Supraveghere de Vecinătate în Moldova! Nu uita, cel mai bun polițist este chiar vecinul tău (VIDEO)