Polonia a început exploatarea gazelor de şist
Compania Lane Energy, deţinută de grupul american Conoco Philips, a început exploatarea unui zăcământ de gaze de şist de lângă Lebork, în nordul Poloniei. Despre acest lucru a anunţat Piotr Wozniak, secretar de stat în Ministerul Mediului din această ţară, transmite AFP, citat de Realitatea.net.
Wozniak a precizat că zilnic sunt extrase 8.000 de metri cubi de gaze de la această exploatare, cu titlu experimental, începând din 21 iulie.
"Este o veste bună pentru Polonia şi pentru Europa", a spus Wozniak, adăugând că tehnologia de fracturare hidraulică este aplicată la o adâncime de 3.000 de metri, în opinia sa fără pericol pentru mediu.
Forajul de la Lebork este unul din cele 48 efectuate până în prezent în Polonia, de 15 companii care deţin licenţe de prospectare şi exploatare a gazelor de şist.
Polonia, care asigură două treimi din consumul de gaze prin importurile din Rusia, intenţionează să investească 12,5 miliarde de euro până în 2020 în vederea exploatării zăcămintelor de gaze de şist, evaluate de Institutul naţional de geologie la 800-2.000 de miliarde de metri cubi.
Ţara, cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, consumă în prezent circa 14 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
- O singură staţie automatizată de distribuire a gazelor naturale. VEZI unde se află şi cât a costat renovarea
- Avem zăcăminte, dar nu şi bani să le valorificăm. "Guvernul va da aceste zone în gestiunea unor companii străine"
- Pregătirile pentru serialul despre Hillary Clinton, în toi. Cine va interpreta rolul fostei prime doamne a SUA