Polonia dă în judecată Gazprom pentru proiectul Nord Stream 2: O ameninţare la adresa securităţii energetice a Europei
Oficiul polonez pentru protecţia concurenţei şi consumatorilor (UOKIK) a anunţat miercuri că a acţionat în instanţă Gazprom şi cinci companii europene responsabile pentru finanţarea planificatului gazoduct Nord Stream-2 pentru potenţiala încălcare a reglementărilor anti-monopol, scrie jurnalul.ro.
Rusia livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.
Autorităţile de la Varşovia susţin că Nord Stream 2 reprezintă o ameninţare la adresa securităţii energetice a Europei şi va întări poziţia deja dominantă a Gazprom pe piaţă. În 2016, UOKIK a apreciat că proiectul Nord Stream 2 va submina concurenţa şi nu a fost de acord cu societatea mixtă între Gazprom şi partenerii săi europeni.
În urmă cu doi ani, companiile care urmau să construiască Nord Stream 2 nu au primit acordul pentru tranzacţie. Din păcate, entităţile au decis să finanţeze proiectul în pofida obiecţiilor UOKIK, ceea ce ar putea constitui o încălcare a reglementărilor anti-monopol şi de aceea dăm în judecată Gazprom şi alte cinci entităţi, a informat Oficiul polonez pentru protecţia concurenţei şi consumatorilor.
Proiectul Nord Stream-2, ale cărui costuri sunt estimate la 9,5 miliarde de euro, va duce la creşterea livrărilor de gaze naturale din Rusia direct în Germania. Însă, statele membre UE din Europa de Est, Polonia şi statele baltice susţin că proiectul Nord Stream-2 ar creşte dependenţa UE de gigantul rus de export de gaze Gazprom, care deja asigură aproximativ o treime din importul de gaze din blocul comunitar.
În 2014, SUA şi UE au impus sancţiuni economice şi financiare Rusiei, pentru rolul acesteia în criza din Ucraina. Restricţiile au vizat persoanele fizice din Rusia, precum şi sectorul energiei şi cel bancar, limitând accesul acestora la finanţarea globală.
În schimb, Gazprom a anunţat că proiectul Nord Stream-2 va continua, indiferent de sancţiunile occidentale. Grupul rus va furniza jumătate din finanţarea necesară pentru proiectul în valoare de 9,5 miliarde de euro vizând construirea gazoductului Nord Stream-2.