Polonia reduce dependența de Gazprom. Din decembrie va lua gaz din Qatar
Embed:
Polonia a inaugurat un terminal de gaze naturale lichefiate, iar primul transport va veni din Qatar în luna decembrie. Astfel, autorităţile de la Varşovia încearcă să reducă cât mai mult dependenţa energetică faţă de Rusia.
Proiectul a costat aproape un miliard de euro, însă veniturile așteptate vor acoperi cheltuielile rapid. Mai mult, prin intermediul terminalului, Polonia va duce gazul importat mai departe în Europa.
Reţeaua de gazoducte va fi extinsă spre Cehia, Slovacia, Lituania şi Ucraina. Aceste țări riscă să nu mai poată primi gaz rusesc, dacă Gazprom va construi o conductă prin sudul Europei.
Aproximativ, 40% din gazul consumat de polonezi este furnizat în prezent de Gazprom.