Polonia va continua să sprijine pe deplin parcursul european al Republicii Moldova
Republica Moldova se bucură de simpatia autorităților din Polonia, care vor continua să sprijine pe deplin parcursul european al țării noastre. Declaraţii în acest sens au fost făcute de mareșalul Sejm-ului polonez, Bogdan Borusewicz, în cadrul vizitei preşedintelui Parlamentului, Igor Corman în Polonia.
"Polonia este prietena Republicii Moldova și în timpurile grele, puteți miza pe deplin pe noi", a menționat Bogdan Borusewicz, felicitând cetățenii moldoveni pentru obținerea dreptului de a călători liber în UE.
În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce țin de relațiile bilaterale, situația internă și contextul regional, agenda UE a țării noastre, dar și modalitățile în care Polonia poate sprijini în continuare Republica Moldova în parcursul său european, după semnarea Acordului de Asociere pe 27 iunie, la Bruxelles.
Igor Corman s-a declarat onorat să fie alături de poporul polonez la aceste eveniment foarte important: "Tot ceea ce s-a întâmplat în Polonia în anul 1989 și tot ceea ce a urmat reprezintă un exemplu de inspirație pentru poporul moldovenesc", a declarat șeful Legislativului.
Totodată, președintele Parlamentului a mulțumit autorităților din Polonia pentru suportul acordat țării noastre în apropierea de Uniunea Europeană, inclusiv pentru decizia recentă de a acorda Republicii Moldova un credit de 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea agriculturii.
În context, mareșalul Senatului Poloniei, Bogdan Borusewicz a anunțat că, la mijlocul lunii curente, va participa la un forum economic la Bălți.
Tot astăzi, Igor Corman a avut o întrevedere cu Andrzej Halicki, Co-președintele Adunării Parlamentare moldo-polone, cu care a discutat despre următoarea Reuniune a Adunării Parlamentare a Republicii Polone și a Republicii Moldova, care va avea loc în perioada 17-19 septembrie, la Cracovia.