Pomul de Crăciun a fost găsit! Cum arată bradul pe care îl vom vedea în Piaţa Marii Adunări Naţionale (VIDEO)
Primăria Capitalei a găsit bradul care va fi instalat mâine în centrul Chişinăului. Pomul de Crăciun are aproape 20 de metri şi a fost cumpărat de la o familie din raionul Criuleni. Autorităţile promit că, până la sfârşitul acestei săptămâni, pomul va fi împodobit, pentru ca pe 1 decembrie să fie inaugurat.
Autorităţile municipale au căutat bradul potrivit timp de câteva săptămâni. Bradul de aproape 20 de ani a fost ales de administraţia locală, deoarece are o înălţime de peste 17 metri, dar şi o coroană deosebită.
Administraţia capitalei spune că amenajarea Pomului de Crăciun va începe chiar mâine.
"Pe parcursul zilei de mâine, bradul va fi tăiat de la Coşerniţa şi va fi adus spre Chişinău, ca pe parcursul zilei să fie instalat deja în piaţă. Împodobirea lui va începe miercuri", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei capitalei, Vadim Brânzaniuc.
Proprietara copacului afirmă că a decis să vândă bradul pentru că este prea mare. "El ne încurcă. Suntem nevoiţi să-i legăm crengile. Vom cumpăr şi vom sădi alţi brăduţi ca să facem bani" , a spus Elena Dănilă.
Pentru procurarea şi împodobirea Pomului de Crăciun, direcţia "Spaţii Verzi" preconizează să cheltuiască în jur de 30.000 de lei.