Ponta: Parcursul european al Republicii Moldova, important şi necesar pentru dezvoltarea ţării
Parcursul european al Republicii Moldova este important şi necesar pentru dezvoltarea ţării. De această părere este fostul premier al României, Victor Ponta, care a fost invitatul special al emisiunii Fabrika de aseară. Potrivit lui, Moldova trebuie să aibă relaţii bune cu toate ţările, însă doar o colaborare bună cu România şi Uniunea Europeană vor contribui, cu adevărat, la stabilitatea şi bunăstarea ţării noastre.
"Eu văd că sunt două forte politice importante. Partidul Democrat care guvernează şi dau stabilitate Moldovei şi dau şi o direcţie foarte clară, UE, România. Şi PSRM al lui Dodon care are o altă orientare şi altă mentalitate despre viitorul Moldovei. Eu sper ca oamenii din Moldova, să nu se supere domnul Dodon, să nu câştige Partidul Socialiştilor. Să rămâneţi cu Partidul Democrat spre România şi Europa", a declarat fostul premier al României.
Victor Ponta a mai declarat în cadrul emisiunii că trecerea la votul uninominal pentru alegerile parlamentare este o reformă benefică pentru ţara noastră. Potrivit lui, astfel, deputaţii vor fi mult mai responsabili, iar Moldova se va dezvolta mai rapid.
"Sigur că te leagă mult mai mult, te face mult mai responsabil. Şi gândul că peste patru ani te întorci la aceiaşi oameni te face mult mai atent la cee ace faci ca om politic. Asta e motivul pentru care Statele Unite si Marea Britanie nu si-au schimbat niciodata acest sistem", a menţionat Ponta.
Fostul premier al României a apreciat reformele implementate de Guvernul de la Chişinău anul trecut şi a încurajat autorităţile să continue toate proiectele demarate. Victor Ponta a mai menţionat că pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în Republica Moldova, Preşedinţia ar trebui să coopereze mai mult cu Guvernul.