Poroșenko s-a întâlnit cu Merkel: Rusia nu are nicio șansă să scape de sancțiunile internaţionale
Rusia nu are nicio șansă să scape de sancțiunile internaţionale, ba dimpotrivă, acestea ar putea fi înăsprite. La această concluzie a ajuns președintele ucrainean, Petro Poroșenko, în urma întâlnirii sale în Germania cu cancelarul Angela Merkel. Discuţiile celor doi s-au axat mai mult pe violențele din estul Ucrainei. Liderul de la Kiev a declarat că va intensifica negocierile în formatul Normandia, din care fac parte Ucraina, Germania, Franța și Rusia.
"Am căzut de comun acord că dacă Rusia nu va respecta acordul de la Minsk, cel mai probabil, sancțiunile impuse de Uniunea Europeană vor fi prelungite", a precizat Petro Poroșenko.
Liderii celor două țări au purtat discuții timp de aproape trei ore. Angela Merkel a vorbit și despre situația umanitară din Donbass.
"Din păcate, trebuie să vă comunic despre faptul că nu există nici un armistițiu, iar acordurile de la Minsk nu sunt respectate. Mai mult, în ultima perioadă, violențele din estul Ucrainei s-au intensificat", a spus Merkel.
Angela Merkel a mai adăugat că în timpul întrevederii sale cu nou președinte francez, Emmanuel Macron, liderul de la Paris a căzut de acord ca întâlnirile în "formatul normand" să continue, iar în curând ar putea ave loc o reuniune a șefilor celor patru state.
Totodată, cancelarul German a menționat că atât Franța, cât și Germania vor insista ca acordurile de la Minsk să fie respectate, iar acest subiect ar putea fi pus în capul mesei și la reuniunea G7, care va avea loc în Sicilia, la sfârșitul săptămânii viitoare.
- Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat la Soci despre situaţia din Ucraina şi războiul din Siria
- Emmanuel Macron îşi începe mandatul prezidenţial cu o vizită la Berlin. Ce va discuta cu Angela Merkel
- Macron s-a întâlnit cu Merkel. OBLIGAŢIUNILE asumate de preşedintele francez şi cancelarul german