Porsche AG ar putea valora o avere dacă va fi listat cu brandurile de lux ale grupului Volkswagen
Producătorul de maşini sport Porsche AG ar putea valora o avere dacă va fi listat cu brandurile de lux ale grupului Volkswagen, a afirmat directorul financiar Lutz Meschke, a scris agerpres.ro.
Aplicând aceiaşi parametri bursieri ca pentru Ferrari, acţiunile într-o companie auto condusă de Porsche şi care include Bentley, Bugatti şi Lamborghini ar putea atinge uşor o capitalizare bursieră de peste trei ori mai mare decât cea a producătorului auto italian (aproximativ 19 miliarde de euro), a declarat Meschke.
Prin Oferta Publică Iniţială (IPO) pentru aşa numitul "supergrup de branduri premium", Volkswagen ar fi al treilea producător auto care s-a listat recent, după grupul auto chinez Nio (în septembrie) şi firma britanică Aston Martin (în octombrie).
"Ne-ar plăcea să fim percepuţi ca un producător de bunuri de lux şi un grup alcătuit din mai multe branduri este complet diferit faţă de un brand premium normal. Nu ar fi o exagerare o evaluare de 60-70 de miliarde de euro", a explicat directorul financiar al Porsche.
Într-un comunicat al Porsche, se arată că Meschke a explicat efectele pozitive ale unei listări care ar putea avea loc în actuala perioadă de transformări din industria auto. Un purtător de cuvânt a precizat că, în prezent, firma nu ia în calcul o listare sau o listare parţială, iar o decizie poate fi luată numai la nivelul companiei mamă - grupul Volkswagen.
Porsche trebuie să se gândească la metode de a face brandul mai atractiv pentru investitori şi pentru potenţiali parteneri de cooperare, a afirmat Lutz Meschke, într-un interviu acordat publicaţiei Sueddeutsche Zeitung.
"Fiecare companie trebuie să se gândească dacă are sens să creeze divizii competitive", a răspuns Meschke, când a fost întrebat în legătură cu meritele unei listări la bursă.
Sueddeutsche Zeitung a arătat că producătorii de maşini sport Aston Martin şi Ferrari au beneficiat de pe urma listării, iar Porsche ar trebui să se gândească la metode de a deveni mai atractivă în faţa partenerilor şi investitorilor.
Luni a fost prezentat primul model exclusiv electric al Porsche - Taycan - care va fi comercializat din 2019 şi ar urma să concureze cu Model T de la Tesla.
Numele, anunţat de directorul general Oliver Blume la cea de-a 70-a aniversare a Porsche, în iunie, înseamnă "mânz plin de viaţă" şi reflectă celebrul logo al Porsche cu un cal negru care se cabrează.
Modelul electric sport cu patru locuri, cunoscut până acum sub numele Mission E, va ieşi de pe liniile de asamblare în 2019. Va putea ajunge în 3,5 secunde la 100 de km/oră, iar autonomia modelului va fi de 500 de kilometri. Preţul modelului nu a fost dat publicităţii.
Porsche, un contributor important la profitul grupului Volkswagen, vrea ca până în 2025 vehiculele pe baterii să reprezinte un sfert din vânzările sale.