Porsche Cayenne Turbo S vine în Moldova
Cel mai puternic SUV din gama germanilor de la Porsche, modelul Cayenne Turbo S va debuta oficial la Chişinău, scrie AutoStrada.md.
Monstrul din Stuttgart este echipat cu un propulsor V8 de 4.8 litri, care dezvoltă 550 de cai putere şi 750 de Nm! Performanţele obţinute catapultează vehiculul pînă la prima sută la oră în numai 4.5 secunde, în timp ce viteza maximă atinsă este de 283 km/h.
Deşi este mai potent faţă versiunea Cayenne Turbo, cu circa 50 de cai şi tot atâţia newtoni, inginerii germani au reuşit să păstreze un consum mixt decent, identic cu cel al modelului detronat, acelaşi Cayenne Turbo. Exprimat în cifre, vorbim despre un consum lejer de 11.5 litri la sută.
Vorbind despre dotările SUV-ului sport, acesta beneficiază de suspensie reglabilă PASM dar şi PDCC (Porsche Dynamic Chassis Control), a căror funcţie poate fi apreciată cu adevărat în virajele înguste sau pe circuit închis! În plus sistemul PTV Plus (Porsche Torque Vectoring) va ţine sub control toată puterea, reapartizând-o pe axe în cel mai raţional mod.
Mai multe detalii despre acest model puteţi afla astăzi, la prezentarea oficială la showroom-ul dealerului oficial, Porsche Center Moldova. Organizatorii au promis şi o serie de teste-drive pentru modelele ca Porsche Panamera GTS, Porsche Cayenne S Hybrid şi Porsche Cayenne Diesel.