Portarul Petrolului, Mircea Bornescu, l-a muşcat de braţ pe un adversar, în meciul cu Mediaş VIDEO
Gest canibalic a portarului Mircea Bornescu de la Petrolul Ploieşti. Acesta nu şi-a putut stăpâni nervii şi l-a muşcat pe un adversar în timpul meciului de pe arena Ilie Oană cu Gaz-Metan Mediaş.
Pentru acest gest, Bornescu a fost eliminat în minutul 66, alături de Bawab, după scandalul iscat de presupusa simulare a jucătorului iordanian. Portarul Petrolului s-a enervat nu doar pe teren, când l-a muşcat pe Bawab. În drumul spre vestiare, acesta şi-a continuat recitalul şi a spart cu pumnul un geam.
Mircea Bornescu nu este la primul incident de acest gen. El a participat la mai multe scandaluri în Liga I. Cel mai renumit a fost la meciul dintre "U" Cluj şi CFR din sezonul trecut. Partida a fost atunci întreruptă, după un scandal între Bornescu şi Cadu, care a continuat de altfel şi la vestiare.