Portmonee "Chanel", distruse de angajaţii Serviciului Vamal (VIDEO)
250 de portmonee de damă contrafăcute sub marca "Chanel" au fost depistate de angajaţii Biroului vamal Chişinău. Potrivit oamenilor legii, marfă era transportată din China şi a fost fabricată fără consimţământul titularului de drepturi.
La solicitarea vameşilor, societatea franceză Chanel Sarl, a expertizat produsele şi a constatat, că portmoneele cu suprafaţă artificială din foi de materiale plastice, sunt de provenienţă din China şi au fost fabricate fără consimţământul lor.
Ca urmare, marfa a fost confiscată, iar tutularul drepturilor notificat despre acest fapt. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a portmoneelor s-ar fi estimat la 75 mii de euro.
Reprezentanţii postului vamal au dispus distrugerea produselor contrafăcute, care a avut loc în prezenţa proprietarului mărfurilor şi a instituţiei ecologice cu atribuţii de control.
Persoanele implicate în importul de mărfuri contrafăcute au fost sancţionate conform legii în vigoare.