Portretele candidaţilor înregistraţi în cursa pentru funcţia de şef al statului
Şase candidaţi au fost înregistraţi la CEC până în prezent în cursa pentru funcţia de şef al statului. CEC va decide săptămâna viitoare dacă va înregistra alţi doi pretendenţi care au depus dosarele. Vedem în continuare cine sunt cei care vor să deţină funcţia supremă în stat pentru următorii 4 ani.
Primul este președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Are 41 de ani şi este pedagog. În trecut a lucrat la Aeroportul Internațional Chișinău și la Calea Ferată a Moldovei ca inginer. În prezent este primar al orașului Bălți, funcție din care a fost suspendat pe perioada campaniei electorale. Usatîi a declarat că în perioada anilor 2018 - 2019, a obținut peste 23 de mii de lei din funcția de primar al orașului Bălți. De asemenea, politicianul a primit 3 milioane 700 mii de lei, dar nu spune de la cine. Liderul "Partidului Nostru" a obținut 27 de milioane de ruble rusești după ce a vândut patru automobile și o motocicletă. Usatii a declarat că are 28 de bunuri imobiliare, dintre care 18 terenuri în valoare de 8,8 milioane de lei. Restul sunt clădiri şi construcţii, evaluate la 13 milioane de ruble ruseşti. Anul trecut Renato Usatîi a cumpărat o mașină de lux de 7,2 milioane de lei.
Următorul este liderul Platformei DA, Andrei Năstase. El are 45 de ani și este jurist. Din 1997 până în 2000, a fost procuror la Procuratura Transport din Chișinău. S-a lansat în politică în 2015. În perioada august - noiembrie 2019, Andrei Năstase a deţinut funcția de ministru de Interne. În prezent este consilier în Consiliul Municipal Chișinău. Năstase spune că pentru activitatea de deputat şi ministru de Interne a obţinut salarii de peste 131 de mii de lei. El deţine opt terenuri în valoare de peste 480 de mii de lei. Cinci dintre ele sunt donaţii. Politicianul are două case, una de peste 2 milioane de lei şi alta de 35 de mii de lei şi un apartament de 169 de mii de lei. Liderul Platformei DA are două automobile, unul de 41 de mii de euro și altul de zece mii de euro.
Un alt candidat este Tudor Deliu. El are 64 de ani și este filolog. În perioada 1990-1994 a fost primar al satului Răzeni, Ialoveni. A fost 10 ani deputat, preşedinte al fracțiunii parlamentare a PLDM și secretar al Comisiei juridice. Din 2018 până în august 2020 a fost președinte al PLDM. Tudor Deliu declară că între 2018 şi 2019, a avut venituri de peste 233 de mii de lei din salariul de la Parlament, peste 133 de mii de lei salariu de la PLDM, peste 335 de mii de lei din salariul de la Colegiul de Ecologie. Din pensie a obținut peste 229 de mii de lei. Tudor Deliu deţine două apartamente, unul de peste 328 de mii de lei şi altul 38 de mii de lei. Tot el este proprietarul unui automobil de cinci mii de euro.
Următorul candidat este actualul preşedinte Igor Dodon. Are 45 de ani şi este economist. A fost prim - viceprim - ministru din 2008 până în 2009 și a ministru al Economiei din 2006 până în 2009. Dodon declară că în perioada 2018 - 2019, a obținut peste 416 mii de lei din salariul de la Președinție. Soția sa a obținut 784 de mii de lei din salariu de la o firmă privată. Preşedintele deţine un teren de 451 de mii de lei și o casă care valorează peste două milioane de lei.
Din partea Partidului "ȘOR" candidează Violeta Ivanov. Ea are 53 de ani și este inginer. Din 2008 până 2009 a fost ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale. Între decembrie 2014 şi decembrie 2015, a fost președinte al fracţiunii parlamentare PCRM. În 2015, Ivanov părăseşte PSRM și doi ani mai târziu se alătură Partidului Democrat. În mai 2020, Ivanov pleacă din PD şi se alătură partidului ȘOR. În perioada 2018 - 2019, Violeta Ivanov a indicat un salariu de peste 327 de mii de lei de la Parlament, un salariu de peste 303 mii lei de la o companie farmaceutică și un salariu de 130 mii de lei de la o firmă privată. Ea a mai obținut aproape 74 de mii de lei din indemnizații de la Parlament. Deține un apartament de 445 de mii de lei şi are mai multe conturi bancare în valoare de peste 523 de mii de lei.
Ultimul candidat înregistrat până în prezent de CEC, în cursa pentru prezidenţiale este președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Ea are 48 de ani şi este economist. În perioada 2009 − 2010 a studiat la Harvard Kennedy School of Government din Statele Unite. Între 2010 şi 2012, Maia Sandu a fost consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale, în Washington. Trei ani mai târziu, a devenit ministru al Educației, iar între iunie şi noiembrie 2019 a deţinut funcţia de premier. În perioada 2018-2019, Maia Sandu a avut venituri de 111 mii de lei din salariul de la Cancelaria de Stat și peste 50 de mii de lei din salariul de la Parlament. Are un apartament de 440 de mii de lei şi un automobil de 170 de mii de lei. Deține un cont bancar în Statele Unite cu peste 24 de mii de dolari.