Portugalia a fost condamnată de CEDO pentru condiţiile din penitenciare, în urma plângerii unui cetăţean român
foto: Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a luat marţi în vizor situaţia din închisorile Portugaliei, cerând Lisabonei să ia măsuri pentru ca deţinuţii să poată beneficia de condiţii de detenţie "conforme" standardelor europene privind drepturile omului, informează AFP.
Statul portughez va trebui să "preconizeze adoptarea de măsuri generale (...) pentru ca deţinuţii să poată beneficia de condiţii de detenţie conforme articolului 3 al Convenţiei" europene a drepturilor omului, care interzice "tratamentele inumane şi degradante", subliniază instituţia paneuropeană într-un comunicat.
Aceste recomandări au fost formulate într-o hotărâre emisă marţi de Curtea cu sediul la Strasbourg, pe marginea plângerii formulate de un cetăţean român cu privire la condiţiile de detenţie din două închisori portugheze. Arestat în 2012 şi condamnat la şapte ani de detenţie pentru furt şi activitate criminală organizată, acesta se plângea de "celulele suprapopulate, lipsa de igienă şi de încălzire, precum şi de lipsa de salubritate", potrivit comunicatului.
În decizia sa, CEDO conchide că au avut loc "mai multe încălcări ale articolului 3" din Convenţie în cazul acestui cetăţean român, care a fost supus unor "tratamente inumane şi degradante" în timpul încarcerării sale.
"O problemă structurală de suprapopulare carcerală exista în momentul faptelor şi afectează şi azi jumătate dintre penitenciarele" Portugaliei, notează CEDO, care constată de asemenea că legislaţia portugheză "nu oferea niciun recurs suficient de accesibil şi efectiv" pentru a face să înceteze aceste tratamente şi "a obţine o ameliorare a condiţiilor de detenţie" ale reclamantului.
Lisabona va trebui de asemenea să pună în aplicare un sistem de recurs "pentru a împiedica orice altă presupusă încălcare sau pentru a le permite deţinuţilor să obţină o ameliorare a condiţiilor lor de detenţie", insistă CEDO, care a condamnat Portugalia să-i plătească reclamantului 15.000 de euro daune morale, scrie AGERPRES.RO.