Portugalia este salvată. Preşedintele a anunţat despre existenţa unui acord care pune capăt crizei politice
Portugalia este salvată. Cu acest mesaj a ieşit preşedintele ţării, care a anunţat un acord ce pune capăt crizei politice. După ce a demisionat din postul de ministru de Externe, Paulo Portas a revenit în Executiv în funcţia de vicepremier. Situaţia incertă de până acum a ameninţat asistenţa financiară externă a Lisabonei.
Preşedintele Portugaliei a respins ideea organizării alegerilor anticipate cel puţin până în iunie 2014, când se încheie planul de salvare a ţării. Oficialul a mai dat asigurări că guvernul de coaliţie nu va cădea, în pofida disensiunilor din ultima perioadă care au dus la demisia ministrului Finanţelor şi a celui de Externe. Şeful statului cere partidelor din coaliţie să se înţeleagă în numele salvării ţării.
"Acordul va stabili un calendar corespunzător pentru organizarea unor alegeri anticipate. Procesul care va duce la un scrutin trebuie să coincidă cu finalizarea planului de salvare în iunie anul viitor", a declarat Anibsl Cavaco Silva, preşedintele Portugaliei.
Anterior, socialiştii din cadrul coaliţiei de guvernare au cerut alegeri anticipate şi au ameninţat cu destrămarea alianţei, ceea ce punea în pericol acordarea asistenţei financiare din partea creditorilor. Portugalia se află în recesiune de doi ani.
Reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional sunt aşteptaţi la Lisabona pe 15 iulie în cadrul unei misiuni de monitorizare. Analiştii nu exclud că Portugalia va avea nevoie de al doilea plan de salvare din partea creditorilor.