Portugalia s-a calificat în finala Ligii Națiunilor. Cristiano Ronaldo a fost decisiv în partida cu Elveția
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat în finala Ligii Națiunilor. Campioana europeană din anul 2016 s-a impus în semifinale cu 3-1 în fața Elveției, într-o partidă disputată pe Stadionul ''Dragao'' din Porto.
Eroul lusitanilor a fost Cristiano Ronaldo, care a marcat toate cele trei goluri. Vedeta portughezilor a deschis scorul în minutul 25.
Elvețienii au revenit în joc în minutul 57 prin golul înscris din penalty de Ricardo Rodriguez. În ultimele trei minute ale timpului regulamentar, Cristiano Ronaldo a ieşit din nou la rampă, marcând de două ori şi ducându-şi naţionala în finala competiţiei.
Atacantul, revenit la reprezentativă după o pauză de şase luni, a reuşit al şaselea său hat-trick pentru selecţionata Portugaliei. Ronaldo a ajuns la 88 de goluri pentru campioana Europei, fiind jucătorul cu cele mai multe goluri marcate pentru o echipă naţională de pe ''Bătrânul Continent''. În cealaltă semifinală se vor înfrunta echipele Olandei şi Angliei, la Guimaraes.