Posesorii de MAC-uri, în pericol. Ce a lansat Apple pentru a acoperi vulnerabiltatea
O serie de sisteme ale companiei Apple au fost infectate cu malware, a anunţat instituţia într-un comunicat oficial. Deşi nu a existat nici o dovadă referitoare la un furt de informatii, Apple a lansat în aceeaşi zi în care a făcut anunţul şi un update la Java pentru a acoperi vulnerabilitatea, scrie Realitatea.net.
Noua versiune de Java pentru OS X, lansată în ultimele 24 de ore, poate fi descarcată atât manual de pe site-ul de support Apple, cât şi printr-un update la sistemul de operare. În practică, noul update, dezinstalează applet-ul Java prezent în toate browserele de OS X, şterge aplicaţia Java Preferences care se pare că nu mai este necesară şi instalează noua versiune.
Angajaţii companiei s-au infectat după ce au vizitat un site dedicat dezvoltatorilor de aplicaţii. La prima vedere, acelaşi malware a infectat şi o serie de computere ale unor angajaţi Facebook. Imediat după ce computerele infectate au fost depistate, au fost izolate din reţeaua locala şi curăţate.