Posibilă catastrofă planetară pe Marte. Vecina Pământului poate fi lovită de o cometă în 2014
Cometa C/2013 A1 (Siding Spring), descoperită la începutul acestui an, s-ar putea ciocni cu Marte în octombrie 2014, a anunţat luni astronomul rus Leonid Zelenin pe site-ul Observatorului ISON-NM (New Mexico), scrie incomemagazine.ro, cu referire la Interfax.
Potrivit omului de ştiinţă, distanţa minimă nominală între Planeta Roşie şi această cometă ar putea să fie de numai 0,00073 unităţi astronomice, adică aproximativ 109.200 de km.
Având în vedere că C/2013 A1 este o cometă hiperbolică şi se mişcă pe o orbită retrogradată, viteza sa la întâlnirea cu Marte ar putea să fie foarte mare, apropiindu-se de aproximativ 56 km/sec.
Conform estimărilor actuale, diametrul nucleului cometei este mai mare de 50 km. "Energia degajată la o eventuală coliziune s-ar putea ridica la uimitoarea cifră de 20 de miliarde de megatone", a declarat Zelenin.
Un astfel de eveniment este capabil să lase un crater cu un diametru de 500 km şi o adâncime de aproximativ 2 km.
Pe fondul acestui eveniment, păleşte până şi cunoscuta bombardare a lui Jupiter de cometa dezintegrată Shoemaker-Levy la 9 iulie 1994, al cărei diametru era de 15 km.
Anterior, astronomul Zelenin a descoperit cometele C/2010 X1 (Elenin) şi NOR1 P/2011, precum şi o serie de asteroizi.