Posibile resturi ale zborului MH370, descoperite în Mozambic
Misterul zborului MH370 se adânceşte, după ce mai multe resturi de fuzelaj au fost descoperite miercuri în largul coastei Mozambicului și ar putea proveni din coada avionului malaezian dispărut în urmă cu doi ani în estul Oceanului Indian, în timp ce efectua cursa Beijing-Kuala Lumpur, scrie Libertatea.ro.
Ministrul Transporturilor din Malaezia, Liow Tiong Lai, a anunțat pe Twitter că este foarte posibil ca un fragment de avion descoperit în largul coastelor Mozambicului să provină de la un Boeing 777, același model ca al aparatului ce efectua zborul MH370, dispărut în urmă cu doi ani.
"Pe baza primelor informații, este foarte posibil ca resturile descoperite în Mozambic să provină de la un B777", a postat ministrul Liow Tiong Lai, pe Twitter.
Dispariția, în urmă cu doi ani, a Boeing-ului 777 al companiei Malaysia Airlines este una dintre cele mai mari enigme din istoria aviației civile.
Aeronava a decolat pe 8 martie 2014 de la Kuala Lumpur cu destinația Beijing, având 239 de persoane la bord, însă după o oră a dispărut de pe radare. Deși au trecut doi ani de atunci și au avut operațiuni de căutare de amploare, în sudul Oceanului Indian, nici o urmă a aparatului nu a fost găsită.
- Fragmente ale avionului malaezian, dispărut acum 16 luni, găsite în largul insulei Reunion
- Zborul MH370: DECIZIA autorităţilor după găsirea fragmentelor avionului dispărut enigmatic în 2014
- A dispărut un avion indonezian. Autorităţile caută peste cincizeci de pasageri şi membri ai echipajului
- DRAMATIC. Salvatorii indonezieni au găsit rămăşiţele tuturor victimelor tragediei aviatice
- ŞOCANT! Descoperirea făcută de un vânător într-un avion. Ce spun autorităţile
- Două avioane au fost PRĂBUŞITE în SUA, iar în Rusia o aeronavă a DISPĂRUT