Posibile vărsări de sânge mâine la Chişinău
Grupul de veterani care şi-a anunţat intenţia de a demola monumentul lui Lenin are, de fapt, alt scop decât cel pronunţat şi anume tensionarea şi destabilizarea situaţiei. De această părere este deputatul PCRM Sergiu Sîrbu, care a declarat pentru Publika.md că, dacă veteranii vroiau cu adevărat să distrugă monumentul nu organizau conferinţe de presă repetate pe acest subiect.
"În spatele acestor anunţuri stă guvernarea care urmăreşte tensionarea şi destabilizarea situaţiei prin acţiuni violente ca mai apoi să acuze PCRM de provocare şi instigare. După acest anunţ e clar că vor fi şi persoane care vor veni în apărarea monumentului şi astfel ar putea avea loc altercaţii şi ar putea fi victime. Nu exclud că guvernarea vrea asemenea scenariu odată ce foloseşte aşa combatanţi agresivi", a subliniat deputatul comunist.
Vestea că monumentul lui Lenin ar putea fi distrus a stârnit reacţii şi pe reţelele de socializare. Mai mulţi susţinători ai PCRM şi-au anunţat şi ei prezenţa pentru a riposta acţiunilor de distrugere.
Întrebat dacă PCRM va organiza careva acţiuni pentru a nu permite demolarea evenimentului, Sîrbu a spus că, formaţiunea comunistă nu va întreprinde măsuri concrete în acest sens, însă, va susţine persoanele care vor veni în apărarea „lui Vladimir Ilici Lenin”.
Amintim că, astăzi, câţiva veterani ai războiului de pe Nistru au anunţat că mâine, vor să demoleze monumentul lui Lenin amplasat pe teritoriul Centrului Expoziţional Moldexpo. Liderul grupului de veterani, Valeriu Ciobanu, a declarat că opera arhitectonică va fi sfărâmată în bucăți, pentru a proteja tânăra generaţie şi actuala guvernare de sifilis – "boala de care a suferit liderul bolşevicilor".
Prima încercare de a demola acest monument a avut loc vara trecută. Trei veterani ai războiului de pe Nistru, printre care și Valeriu Ciobanu, au solicitat statului să distrugă toate monumentele în cinstea lui Lenin, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Actualitate