Postoico despre bătaia din Parlament: S-au încălzit puţin, poate ar trebui şi la minte
Preşedintele fracţiunii PCRM, Maria Postoico, îi ia apărarea colegului său, Iurie Muntean. Aceasta explică de ce comunistul a sărit la bătaie la liberal-democratul Alexandru Cimbriciuc.
Maria Postoico are o explicaţie pentru comportamentul deputatului Iurie Muntean. “Dacă stăteau la microfon ca să ia cuvântul, din ce considerente Cimbriciuc trebuia să-l îmbrâncească, să-l lovească? Lasă să se lămurească. S-au încălzit puţin, poate că şi la minte se vor încălzi”, a declarat aceasta.
Totodată, preşedintele fracţiunii PCRM susţine că Alexandru Cimbriciuc a fost cel care a început conflictul: “Cimbriciuc primul a venit cu pumnii, el este deprins cu aşa contingent, de aceea se comportă astfel”.
Publika.md aminteşte că deputatul liberal-democrat Alexandru Cimbriciuc şi comunistul Iurie Muntean s-au luat la pumni în timpul şedinţei în plen a Legislativului. Asta după ce liberal-democratul Valeriu Streleţ a decis să facă o glumă pe seama comuniştilor, iar parlamentarul Oleg Reidman s-a apropiat de el, pentru a clarifica lucrurile.