Posturile de control pietonal de la vama Otaci vor fi modernizate. Când vor fi date în exploatare (FOTO)
Două noi posturi de control pietonal de la vama Otaci, reconstruite conform celor mai riguroase standarde, vor fi date în exploatare la toamnă.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Vamal, deja a fost elaborată schița de proiect, care a fost prezentată în cadrul unei ședințe convocate de Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. După ce va fi aprobată schiţia, urmează a fi demarate lucrările de proiectare și respectiv, de construcție.
De noi încăperi de lucru și control vor beneficia atât vameșii, cât și polițiștii de frontieră. Într-o stare deplorabilă se află și mobilierul, care, la fel, va fi înlocuit cu unul nou.
Tot pentru confortul călătorilor, la vama Otaci va fi dat în exploatare și un nou bloc sanitar, care va fi adaptat și pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, proiectul noii construcții prevede și dotarea cu măsuțe pentru înfășat.
Vitalie Vrabie le-a solicitat responsabililor de proiect să respecte termenele stabilite și să asigure o executare calitativă a lucrărilor preconizate.
Prin posturile pentru pietoni de la vama Otaci, săptămânal trec peste 40.000 de persoane.