POTOP la Ceadîr-Lunga. Ploile torenţiale au afectat 52 de gospodării, 21 persoane au fost evacuate (FOTOREPORT)
Case, grădini şi beciuri din 52 de gospodării din oraşul Ceadîr-Lunga au fost inundate în urma ploilor torenţiale de aseară. De asemenea, 21 de oameni, printre care patru minori, au fost evacuaţi de către salvatori.
În unele gospodării nivelul apei a ajuns până la un metru. Potrivit meteorologilor, în doar două ore, la Ceadîr-Lunga, au căzut aproape 70 de litri de precipitaţii pe metru pătrat.
"Când a început să plouă am închis uşile. Noi am început să scoatem apa cu găleţile, dar, din păcate, nu ne-a reuşit", a spus un localnic.
"Totul s-a întâmplat din cauza că râul din preajmă nu a fost curăţat. Plouă deja de mai bine de o săptămână", a explicat o localnică.
Din cauza ploilor, 21 de persoane, printre care patru copii, au fost evacuate. Unii oameni s-au adăpostit la rude, iar alţii au înnoptat la un centru medical din oraș: "Am evacuat copiii, a venit fratele şi i-a luat. În decurs de o oră casa mi-a fost inundată complet. Nu ştiu ce să fac. Voi dormi în automobil".
Ploaia a distrus pereţii a cinci case, două dintre care nu erau locuite. În total, în acţiunile de evacuare a localnicilor şi de pompare a apei sunt implicaţi 45 de salvatori şi pompieri şi şapte autospeciale din Comrat, Cahul şi Ceadîr-Lunga.
"Am mobilizat şi subdiviziuni din raioanele limitrofe, din raionul Cahul, care să ajute colegii din UTA Găgăuzia. Nu avem persoane traumatizate, decedate la această ora", a declarat şeful-adjunct al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Alexandru Oprea.
Autorităţile urmează să evalueze pagubele provocate de ploi.
"În urma sedinţei comisie la nivel de oraş şi pe urmă la nivel de regine, noi vom raporta la Guvern în privinţa ajutorului şi în privinţa pagubei, în primul rând, şi care ajutor vom cere la nivel de regiune şi la nivel de Guvern", a precizat prim-vicepreşedintele Comitetului Executiv din UTA Găgăzia, Vadim Ciobanu.
De asemenea, aversele puternice de aseară au afectat şi şase gospodării din satele Hagimus şi Chircăieşti din raionul Căuşeni.
Codul Galben de ploi este valabil şi pentru astăzi.