Potrivit BM, ţările europene îndatorate nu vor intra în incapacitate de plată
Banca Mondială prognozează că eforturile FMI şi ale instituţiilor europene vor preveni intrarea în incapacitate de plată a statelor europene. Totuşi, ţările care au legături comerciale şi financiare strânse cu Spania, Grecia, Portugalia sau Italia ar putea fi afectate de criza economică prin care trec acestea.
Raportul "Perspectivele Economice Globale 2010" al Băncii Mondiale arată că impactul crizei europene, generată de datoriile externe ale statelor a fost limitat. În acelaşi timp, creşterea continuă a datoriilor ar putea scumpi creditele şi ar reduce investiţiile în ţările în curs de dezvoltare.
Banca Mondială prognozează o creştere a economiei globale cu până la 3,3 procente în 2010 şi tot atât în 2011. O creştere mai mare se aşteaptă în ţările în curs de dezvoltare - cu 6,1 la sută, iar în cele industrializate va fi de 2 procente. Totodată, volumul comerţului mondial ar putea fi mai mare cu aproximtiv 21 procente în acest an, datorită majorării importurilor în ţările în curs de dezvoltare.
Ieşirea din criză este împiedicată de mai mulţi factori: reducerea fluxului internaţional de capital şi rata înaltă a şomajului. Banca Mondială prognozează că fluxurile de capital privat spre ţările în curs de dezvoltare vor creşte modest, de la 454 de miliarde de dolari în 2009 până la 770 de miliarde de dolari în 2012.
Vârful activităţii investiţionale a fost înregistrat în 2007, când transferurile către ţările în curs de dezvoltare s-au ridicat la 1,2 mii de miliarde de dolari şi reprezintă peste 8 la sută din Produsul Intern Brut Mondial.