Potrivit unui studiu, privitul la televizor noaptea creşte riscul apariţiei depresiei
foto: realitatea.net
canal tv
Privitul televiziorului sau calculatorului până noaptea tarziu creşte riscul apariţiei depresiei. Cel puţin asta arată un nou studiu realizat de specialiştii americani.
Astfel, expunerea la lumina generată de ecranul TV sau al calculatorului într-o cameră întunecoasă afectează hipocampusul, partea creierului, responsabilă de apariţia depresiei. În cadrul experimentului efectuat pe hamsteri, s-a mai dovedit că este produsă în cantităţi mai mari şi proteina care acţionează ca un mesager chimic atunci când corpul este rănit sau infectat.
Vestea bună este, că potrivit specialiştilor, efectele negative pot fi diminuate prin reducerea la minimum a expunerii la lumina artificială pe timp de noapte.