Trăieşte cu speranţa că-şi va găsi într-o bună zi fetiţa dispărută de mai bine de 35 de ani. Maria Porubin din Capitală nu se dă bătută, deşi autorităţile au renunţat după 10 ani de căutări. Laura avea opt ani în 1985 când a dispărut. Femeia e sigură că fiica ei trăieşte.

În 24 decembrie 1986 i-a rămas întipărită în memorie pe vecie. Femeia şi-a trimis fata până acasă după chei, iar de atunci nu a mai văzut-o.

"M-am uitat la ceas şi i-am spus, Laura, e fără 20 de minute 12, dar lecţiile începeau la 13 jumătate, tu o să reuşeşti încă să te şi joci. Am trecut prin cabinet la doamna învăţătoare Anastasia şi am întrebat dacă Laura nu a venit că nu mi-a adus cheia. Da ea zice, nu a venit, doamna Maria. Vă daţi seama că a trecut o săgeată prin mine, pentru că ea nu putea să nu vină", a spus Maria Porubin.

Disperată, femeia s-a adresat la poliţie, însă cercetările au început abia după câteva zile: "M-am dus la poliţie să depun cerere şi i-am rugat zic, vă rog frumos, trebuie de căutat, pentru că copilul meu nu putea să se joace. Şi el zice, duceţi-vă, doamnă, acasă, că copilul dumneavostră posibil să fie acasă. Dacă se duceau deodată, eu sunt sigură că ceva era".

Au urmat căutări îndelungate, clarvăzători, articole în ziare şi reportaje la televizor, însă în zadar. Femeia a intrat în depresie.

"La Costiujeni am făcut tratamentul de zi, deci mergea o învăţătoare care era liberă, asta colegile îmi spun că eu chiar nu mai ţin minte, ştiu că făceam tratament acolo", a declarat femeia.

Tristă şi cu ochii deja uscaţi de la atâtea lacrimi, femeia ne spune că nu există zi să nu se gândească la fiica ei: "Al 36-lea an merg pe pământ ca o umbră, eu aşa tot timpul îmi zic. Tot timpul la culcare stau şi mă gândesc că uite eu mă culc, dar eu nu ştiu tu unde eşti. Trăiesc cu speranţa şi câteodată aşa îmi amintesc că eu am unele vise că, iată, vine acasă, dar o visez mereu aşa cum o cunosc, nu am visat-o niciodată matură".