Poveste emoţionantă: Cum a supraviețuit un bărbat ruperii barajului care a ucis 121 oameni
Elias Nunes, un bărbat care a supraviețuit în mod miraculos ruperii barajului din Brazilia, incident în care cel puțin 121 persoane au murit, iar alte 200 sunt date dispărute, a povestit cum a reușit să își mențină calmul într-un moment în care a fost sigur că va muri.
Într-un interviu acordat BBC News, Elias Nunes povestește că, inițial, a crezut că a deraiat un tren când a auzit bubuitura puternică provocată de ruperea barajului care aparținea gigantului miner Vale.
„Am auzit un zgomot foarte puternic și am crezut atunci că e un tren care a deraiat. Când am ajuns într-un punct mai înalt, am încercat să văd ce se întâmplă. Și atunci am văzut cum o mare de pământ vine cu viteză spre noi. Am strigat: «Fugi, Sebastian», că a explodat barajul. El a fugit spre mașină, s-a împiedicat, a căzut.
Până la urmă am intrat în mașină și am vrut să plecăm de acolo. Dar după ce am condus cam 15 metri mi-am dat seama că pământul surpat era chiar în fața noastră. Am întors mașina și am luat-o în direcția cealaltă, dar am fost înconjurați. Când am văzut că nu mai avem ce face, am oprit mașina și am zis să ne pregătim de impact.
Eram cu mașina cam în punctul de unde plecasem. I-am spus colegului meu: «Acum, prietene, e momentul să ne rugăm la Dumnezeu, că ne-a sunat ceasul. Asta e!». Când am terminat să ne rugăm, ne aflat sus, pe pământul surpat. Cum ne-a lovit, probabil că ne-a ridicat cu tot cu camionetă. Cred că, în ciuda situației în care ne aflam, am reușit să-mi păstrez calmul. Într-un moment ca ăsta te gândești că o să mori”, a spus Nunes.