Povestea bărbatului care a trăit un an în junglă. Azi este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori
Tom Hugh-Jones, producătorul seriei de documentare de succes Planet Earth II, avea doar cinci ani când părinţii săi, antropologi de meserie, s-au mutat timp de un an în pădurile tropicale amazoniene din Columbia, împreună cu el şi sora sa. Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la The Mail, bărbatul de 42 de ani spune că experienţa pe care a trăit-o în copilărie l-a ajutat în crearea seriei de documentare despre traiul animalelor, care a avut un mare succes la nivel global, notează businessmagazin.ro.
"Îmi amintesc că în prima zi în junglă, călătorind cu o canoe de-a lugul râului până la locuinţele triburilor, localnicii aruncau cu săgeţi cu foc în maimuţele din copacii de pe mal. Am fost atât de şocat încât am început să ţip pentru a determina maimuţele să fugă şi să-şi salveze vieţile", povesteşte Hugh-Jones.
Dar odată ce s-a obişnuit cu mersul lucrurilor, a preluat şi din obiceiurile localnicilor – a avut propriul său arc cu săgeţi, cu care, spune el, urmărea animalele pe care ani mai târziu le-a filmat pentru documentar.
"Plecam la vânătoare de papagali, maimuţe, tucani şi porci sălbatici, care făceau parte din meniul meu, la fel ca omizile, furnicile si tot felul de gândaci. Am dormit în hamac şi vestimentaţia mea era exact ca cea a localnicilor, având rolul de a-ţi acoperi doar părţile intime. Am trăit în sălbăticie la cel mai veridic mod. Ai mei mă lăsau să mă plimb singur prin junglă sau să fac focul oriunde doream. Eram în elementul meu", mai povesteşte acesta.
Întreaga familie s-a adaptat, de asemenea, vieţii tribale, ceea ce însemna că vânau animale pentru a-şi procura hrana.
În tot acest timp, Tom a dezvoltat o afinitate pentru animale, cu care a rămas pe viaţă.
După un an, când familia a revenit la viaţa lor din Cambridge, Tom recunoaşte că pentru el a fost un şoc real şi a rămas în "starea de Mowgli" o perioadă.
Experienţa pe care a trăit-o în junglă, alături de pasiunea pentru documementarele lui David Attenborough, s-au numărat printre factorii ce l-au determinat pe Tom să-şi ia diploma în zoologie la Universitatea Bristol. Ulterior, acesta s-a alăturat BBC, unde a ajutat la producerea primei serii a documentarelor Planet Earth în 2006.
"La una dintre primele mele misiuni pe teren pentru filmarea Planet Earth m-am întors, după mulţi ani, în pădurile amazoniene, unde am filmat animalele pe care cândva le vânam. A fost o experienţă puţin ciudată. Îi spuneam cameramanului "acestea au chiar un gust bun", îşi aminteşte Tom.
"Şi îmi tot veneau în minte mirosuri şi gusturi familiare, ce au evocat amintiri pe jumătate uitate, dar încă vii", adaugă el.
În calitate de producător al seriei a II-a Planet Earth, Tom a fost responsabil pentru supravegherea echipelor celor şase filme ce au captivat milioane de telespectatori.