Rohani, la cei 80 de ani ai săi, este mai puternic decât un tânăr de 30 de ani. Deşi cocoşat de spate, e plin de muşchi tari, cu o textură lemnoasă, vizibili prin pielea bătrână, tăbăcită şi arsă de soare. 

Rohani face parte din tribul Bajau, un trib care trăieşte în Indonezia, oameni care îşi câştigă existenţa - extrem de modestă, de altfel - de pe urma pescuitului. Aceştia sunt recunoscuţi, însă, pentru uşurinţa cu care se scufundă în apele învolburate.

Rohani trăieşte în insulele Togean, Indonezia. Prima dată s-a scufundat când avea doar 5 ani, scrie realitatea.net.

"Tatăl meu îmi tot spunea: 'Să nu te temi de peşti, vei vedea alţii mult mai mari, unii care poate te vor depăşi în lungime!'", îşi aminteşte bătrânul.

Într-un final, copilul, la acea vreme, a învăţat să-şi înfrunte teama. Tatăl său l-a iniţiat în tainele scufundării - cum să respire, cum să reducă aproape de zero efortul şi, cel mai important, cum să respecte şi să cinstească "spiritele din adâncuri".

Abia la 20 de ani i s-a permis să se scufunde de unul singur. Şi tot atunci a fost acceptat în trib ca fiind "bărbat". Zilele au trecut şi tânărul dădea dovadă de o iscusinţă cum nu se mai văzuse în tribul său. N-a trecut mult şi şi-a căpătat renumele de "jago". Asta însemna că era considerat maestru.

După ce s-a căsătorit, i-au venit pe lume şi copiii - două fete şi un fiu. Pentru a-i putea creşte, avea nevoie de mai mulţi bani. Iar asta însemna să muncească mult mai mult.

"Într-o bună zi, am decis să plec din satul meu, Kabalutan. Căutam o slujbă mai bine plătită, trebuia să câştig mai mulţi bani pentru a-mi întreţine familia", îşi aminteşte acesta.

"Dacă rămâneam acolo, viaţa mea ar fi fost cu totul alta. Dar, pentru că am făcut atât de multe drumuri, am devenit alt om. Am plecat de pe o insulă pe alta, am vânat zi şi noapte. La un moment dat, m-am dus pe o barcă de pescuit. Acolo foloseam plase, şi nu mâinile goale, dar m-au luat pentru experienţa mea pe apă", spune bătrânul.

În timp ce acesta era departe de familie, fiul său a început să facă scufundări. Nu avea mai deloc experienţă, iar asta i-a adus, într-un final, moartea. Când Rohani a aflat, a vrut să-şi ia zilele cu un pumnal. A ales, însă, să rămână în viaţă pentru familia sa.

Şi-a adus aminte apoi cum, în copilărie, a văzut o siluetă în apă. Credea că era un pescar... Însă silueta pe care o văzuse pe fundul apei era un spirit al adâncurilor. "Dacă distrugem recifele, recifele ne vor distruge, într-un final, pe noi. Se pare că am început să pescuim mai mult decât ne permit spiritele, iar asta le face să se întoarcă împotriva noastră... Cum noi le luăm viaţa, aşa ne-o iau şi ele", spune Rohani.

Acum, Rohani este un bătrân trist, gârbovit, care nu mai are nimic din forţa de odinioară. Ochii săi, însă, spun şi astăzi poveşti desprinse parcă din altă lume.