Povestea fetei de 15 ani care a zburat în Siria de bună voie. Vrea să se întoarcă în Anglia, pentru că este însărcinată
Una dintre cele trei eleve care au părăsit Londra în 2015 pentru a se alătura grupului terorist Stat Islamic în Siria spune că nu regretă ce a făcut, dar își dorește să se întoarcă în Marea Britanie pentru copil pe care urmează să-l nască.
Într-un interviu acordat Times, Shamima Begum, acum în vârstă de 19 ani, a vorbit despre viața pe care a avut-o în perioada în care a stat alături de ISIS și a spus că este însărcinată în nouă luni și vrea să se întoarcă în Marea Britanie pentru copilul ei.
Ea a spus că a avut alți doi copii care au murit amândoi. Shamima Begum și Amira Abase, în vârstă de 15 ani, și Kadiza Sultana, de 16 ani, când au părăsit Regatul Unit în februarie 2015.
Ele au zburat în Turcia, după ce le-au spus părinților că ies în oraș, iar ulterior au trecut granița în Siria.
Ea a povestit că după ce au ajuns în Rakka, au stat într-o casă pentru mirese nou-venite. Dar după ce s-a aflat că ele sunt fetele despre care se vorbea la televizor în toată lumea, au fost separate de grup pentru că au fost suspectate că ar fi spioni.
„Am aplicat pentru a mă căsători cu un luptător vorbitor de limbă engleză, cu vârsta între 20 și 25 de ani”, a spus ea.
Zece zile mai târziu s-a căsătorit cu un olandez de 27 de ani, care s-a convertit la islam. Cei doi au rămas împreună în tot acest timp, până când au fugit din Baghuz – ultimul teritoriu controlat de ISIS în Siria de est – acum două săptămâni.
Soțul ei s-a predat unui grup de luptători sirieni în momentul în care au plecat, iar ea a ajuns într-o tabără de refugiați din nordul Siriei.
Întrebată de ziaristul Times, Anthony Loyd, cum a fost viața ei în perioada petrecută în Rakka, ea a răspuns că „A fost o viață normală. Viața pe care o arată în clipurile de propagandă, este o viață normală”.
„Din când în când, erau bombe și alte lucruri, dar în afară de asta…”, a spus tânăra.
Ea a povestit și că nu a asistat niciodată la o execuție, dar nu a fost deloc impresionată când a văzut prima dată un cap de om într-un coș de gunoi.
"A fost un luptător luat prizonier pe câmpul de luptă, un dușman al islamului. M-am gândit doar la ceea ce i-ar fi făcut el unei femei musulmane dacă ar fi avut șansa", a spus ea.
"Nu sunt aceeași elevă de 15 ani care a fugit de la Bethnal Green acum patru ani", a spus ea adăugând că "Nu regret că am venit aici”. Dar tânăra spune simte că sfârșitul „califatului” ISIS se apropie.
"Există atât de multe opresiuni și corupție, încât nu cred că merită victoria".
Shamima Begum a confirmat și faptul că prietena ei Kadiza Sultana a fost ucisă într-un atac aerian. Ea a declarat că prietena ei a murit într-un bombardament într-o casă în subsolul căreia se întâmplau "niște lucruri secrete".
"N-am crezut că este adevărat. La început refuzam să accept acest lucru. Pentru că întotdeauna am crezut că dacă e să fim ucise, vom fi împreună”, completează tânăra britanică.
Vorbind despre motivul pentru care vrea să se întoarcă în Marea Britanie, Shamima spune că a avut doi copii care i-au murit și nu își dorește ca și cel pe care este aproape de a-l naște să aibă aceeași soară. Primul ei copil, o fată, a murit la vârsta de un an și nouă luni și a fost îngropată în Baghuz acum o lună. Cel de-al doilea copil a murit în urmă cu trei luni din cauza malnutriției.
„Mă tem că acest copil, pe care sunt pe cale să-l nasc, va muri ca și ceilalți doi dacă aș rămâne. De aceea chiar vreau să mă întorc în Marea Britanie, pentru că știu că acolo va fi îngrijit”, a spus ea.
„Voi face orice trebuie doar pentru a putea să mă întorc acasă și să trăiesc în liniște cu copilul meu”, a mai declarat tânăra.
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat că nu poate comenta cazul tinerei din motive legale, dar a spus că orice britanici care au plecat în Siria și vor să se întoarcă, trebuie să fie pregătiți să fie interogați, investigați și posibil urmăriți penal, scrie BBC News.
El a spus că nu există nici o asistență consulară în Siria, astfel încât orice britanic care vrea să primească ajutor pentru a se întoarce trebuie să apeleze la serviciile consulare din alte regiuni.
Întrebat dacă guvernul se va grăbi să aducă acasă un cetățean precum Shamima Begum, ministrul Apărării a spus că "Nu pun în pericol viața soldaților britanici trimițându-i să caute teroriști sau foști teroriști într-un stat eșuat".
Externe
- ÎNFRICOŞĂTOR! O tânără a descoperit că un bărbat locuia în dulapul ei: Stătea în fața mea, îmbrăcat în hainele mele, şosetele mele, pantofii mei
- Motivul HALUCINANT pentru care o tânără a cheltuit o sumă fabuloasă pentru câteva haine
- Povestea fetei care ȘI-A PREVESTIT moartea. Ce i-a spus mamei sale înainte să fie ucisă
- DE RÂS ȘI DE PLÂNS. O femeie crede că e însărcinată, iar medicii susţin că este doar obeză