Povestea halucinantă a bărbatului care este declarat mort, deși e viu. Ce se întâmplă dacă comite o infracţiune
Constantin Reliu, bărbatul din județul Vaslui, România care este declarat mort în acte, deși e viu, a ajuns rapid cunoscut în România, iar povestea lui a făcut înconjurul lumii. În schimb, a rămas o întrebare: ce se întâmplă dacă în tot acest timp bărbatul comite o infracțiune?
Constantin Reliu trăia de mai mulți ani în Turcia când, în 2016, soția lui, care era nemulțumită că a întrerupt legătura cu ea, a obținut în instanță declararea decesului.
Reîntors la începutul acestui an, bărbatul a aflat pe aeroport că este mort în acte, deși trăiește. A atacat decizia în instanță, însă prea târziu, așa că judecătorii din Vaslui au verificat procedura și nu au putut să declare nul certificatul de deces.
Ce se întâmplă dacă un om declarat mort comite o infracțiune sau este victima unei infracțiuni?
"Într-o astfel de situaţie, Parchetul are calitate procesuală şi sesizează organele competente pentru constatarea stării de fapt, că persoana în cauză este vie, solicitând anularea certificatului de deces", a explicat avocata Oana Iovu, din cadrul Baroului Vaslui.
Potrivit acesteia, bărbatul în cauză avea o procedură foarte simplă şi anume să se adreseze instanţei care a emis hotărârea privind declararea judecătorească a morţii, să prezinte noua stare de fapt şi anume că nu este decedat şi să oblige autoritatea tutelară să anuleze certificatul de deces.
Acum, bărbatul este hotărât să solicite ca procesul său să se judece în alt judeţ, pentru că, afirmă el, nu are încredere în instanţa din Bârlad, relatează Adevărul.
Fără cunoştinţe juridice, cel mai probabil bărbatul a fost sfătuit greşit, mai spune avocatul, iar pierderea apelului, fiind inadmisibil, i-au întărit convingerile că "judecătorii ţin cu soţia".
CITEȘTE ȘI: Povestea halucinantă a unui bărbat care, deși e viu, a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului
- Gripa face din nou victime în România. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 107
- Un nou VAL de NINSORI şi VISCOL se îndreaptă spre Moldova. În România au fost emise Coduri Portocaliu și Galben de VREME REA
- Alunecări de teren masive în România. Mai multe case au fost afectate, iar pe drumuri s-au formate cratere