Povestea PRIMULUI SMS DIN ISTORIE. Textul a fost trimis acum peste un sfert de secol (VIDEO)
„Merry Christmas!” (Crăciun fericit!), aceste cuvinte simple au fost folosite pentru a trimite primul sms din istorie exact cu 29 de ani în urmă, în decembrie 1992. Mesajul îi aparținea unui inginer englez celebru, Neil Papworth.
„Am fost parte din echipa de dezvoltare a unui serviciu de mesagerie pentru operatorul Vodafone”, a spus inginerul englez, care avea 22 de ani la acea vreme, pe site-ul său personal. „Cum telefoanele mobile de atunci nu aveau tastatură, am trimis acest prim mesaj de testare de pe computerul meu pe ecranul telefonului lui Richard Jarvis (unul dintre directorii companiei britanice Vodafone) când participa la petrecerea de Crăciun a companiei sale”, a mai spus Neil Papworth.
Abia în 1994, adică la doi ani de la trimiterea primului sms, compania Nokia a scos pe piață primul mobil pe care se puteau scrie mesaje. Totuși, datorită noutății acestui sistem și a scepticismului din rândul populației, a mai durat încă doi ani până ce acest sistem inovator pentru vremea respectivă să fie utilizat pe scară largă. Astăzi, în lume sunt trimise zilnic miliarde de sms-uri, acest sistem de comunicații devenind răspândit la nivel global.
Operatorul principal lansează totuşi serviciul, în care fiecare mesaj trimis ... şi primit se plăteşte scump - 1 franc la început! “Totul a început din 1999, când a apărut interoperabilitatea″, continuă Jean-Michel Huet. Nu mai era necesar să fii la acelaşi operator ca şi corespondentul pentru a-i trimite un text. Clienţii francezi au fost printre cei mai rapizi din Europa şi din lume care au adoptat SMS-ul.
Acesta devine un adevărat fenomen graţie creării de pachete mobile care includeau, uneori nelimitat, trimiterea şi primirea de mesaje. Mesajele text au devenit atât de populare încât blocau reţelele şi dădeau transpiraţii reci operatorilor, în special în noaptea de Revelion din anii 2000, când mai mult de 500 de milioane de mesaje de ″La mulţi ani!′′ erau schimbate în doar câteva ore.
La peste un sfert de secol distanță, ″bătrânul″ SMS înregistrează un declin uşor, dar rezistă încă, în ciuda concurenţei serviciilor de mesagerie instant Messenger, WhatsApp şi altele. Încă se mai trimit peste 20 de miliarde de SMS-uri în fiecare zi în lume.