Povestea Sălii Polivalente din Cluj - Napoca. Cum ar putea arăta Arena din Chișinău (FOTO)
Proiectul complexului sportiv multifuncțional Arena Chișinău este unul la fel de ambițios ca și cel din orașul românesc Cluj-Napoca deschis în 2014. Acolo arena are mare priză la public, fapt ce a dus la extinderea acesteia.
Priveliștea care apare în fața ochilor de la tribuna de sus te lasă fără cuvinte.
"Îţi taie efectiv răsuflarea. De aici de sus îţi dai seama cât de mare este sala", a menţionat Ionuţ Rusu, directorul complexului din Cluj-Napoca.
Inițial complexul avea 7.227 de locuri, însă anul trecut s-a ajuns la concluzia că acestea nu mai sunt suficiente. Acum arena poate primi 10 mii de spectatori.
"Avem tribună electrică, avem tribuna fixă-demontabilă, putem varia şi jongla cu capacitatea în funcţie de tipul evinimentului. Dacă avem concurs de echitaţie, patinaj artistic, dacă avem tenis, dacă avem volei, dacă avem handbal", a precizat Ionuţ Rusu.
Numai în primul an, aproape 300 de mii de spectatori s-au aflat în tribună.
"Bineînţeles şi atmosfera este alta. Oamenii alt fel se duc într-o sală modernă decât într-o sală învechită. În fiecare weekend avem cel puţin un eveniment, fie că e eveniment sportiv, fie că e concert", a subliniat directorul complexului din Cluj-Napoca.
100 de camere video asigură securitatea celor prezenţi. Cei care nu inspiră încredere pot fi detectați cu ușurință.
Nici riscul să rămână fără curent electric nu există, datorită panourilor solare care pot asigura
în totalitate arena cu energie.
Iar parcarea are 445 de locuri şi este la un preţ simbolic.
Despre construcția la noi în ţară a complexului multifuncțional Chișinău Arena a anunțat președintele parlamentului, Andrian Candu, încă la începutul lunii martie. Proiectul este estimat la 50 de milioane de euro.
- Mai aproape de Arena Chişinău. A fost creată o comisie care va selecta agentul economic responsabil de realizarea proiectului
- Au fost alese cele mai frumoase sloganuri, propuse de cetățeni pentru Arena Chișinău
- Oficialii din sportul moldovenesc se implică tot mai activ în realizarea proiectului Arena Chişinău