Povestea Sălii Polivalente din Cluj - Napoca. Cum ar putea deveni Arena din Chișinău un magnet pentru artiştii cu renume
Arena Chişinău va fi un magnet pentru artiştii cu renume. O demonstrează experienţa oraşului Cluj-Napoca. Datorită sălii polivalente de acolo, urbea a devenit unul dintre centrele culturale de referinţă din România. Când nu sunt evenimente sportive, complexul se transformă în sală de concerte.
Imaginile sunt de la cel mai mare festival muzical din sud-estul Europei. UNTOLD este găzduit din 2015 de Cluj Arena. În 2017, evenimentul a atras un număr record de vizitatori - 350 de mii.
Complexul multifuncțional a fost scenă pentru artişti faimoşi în întreaga lume.
"Dacă nu era sala polivalentă în Cluj- Napoca cu siguranţă nu venea Sting. Înainte să fie sala polivalenta cine vroia să vadă un concert din Cluj-Napoca pleca la Bucureşti sau pleca la Budapesta. Acuma este invers", a declarat Ionuţ Rusu, directorul Cluj Arena.
Lui Evghenii Pliuşcenco i-a plăcut atât de mult atmosfera şi complexul, că a venit în turneu de două ori, iar tribunele au fost de fiecare dată arhipline.
Pe scena complexului au mai urcat James Blunt, Julio Iglesias şi Eros Ramazzotti.
"Eu sunt un mare fan de metal şi una din trupe a fost Cradle of files care au fost acolo. Aşa că în zona asta mai mult am fost atras. În schimb majoritatea prietenilor din cercul meu merg la o gramadă de evenimente", a precizat un tânăr.
Complexul multifuncțional din Cluj a fost deschis în octombrie 2014.
Actualitate