A reușit să treacă peste tratamentele chinuitoare cu voință și răbdare. Este exemplul demn de urmat al Nicoletei Negrescu, tânăra care a învins leucemia. A fost diagnosticată cu cancer la vârsta de 14 ani. Atunci, viața ei s-a schimbat în totalitate. Nicoleta a descris toate trăirile și provocările prin care a trecut în cartea „Prin nori de lapte și venin”. În cadrul acestui interviu, tânăra ne povestește cum a învins maladia.

Nicoleta, ce a fost cel mai complicat pentru tine în perioada tratamentului?

Cancerul nu alege pe nimeni, dar în ultima vreme, parcă e mai crunt și nedrept, lovește fără milă din ce în ce mai mulți oameni, în special tineri. Niciodată nu m-am gândit că mă voi trezi într-o dimineață și o să mi se întâmple o astfel de nenorocire, să fiu diagnosticată cu cancer. Inițial, am fost în stare de șoc. Am aflat că am leucemie la vârsta de doar 14 ani. Această veste m-a doborât la pământ, pentru că se întâmplase chiar în perioada adolescenței, eram un copil. Am fost pozitivă în timpul tratamentului și la fiecare obstacol care-mi apărea în cale, aveam speranța că se poate. Am luptat pentru mine și mi-a reușit.

Au fost momente grele și multe zile în care mi-am înnodat lacrimile de dor și frică. Au fost zile și nopți în care nu am închis un ochi din cauza durerii. Au fost săptămâni în care nu puteam să mă ridic din pat din cauza analizelor și tratamentului intensiv.

Cel mai mult m-a afectat căderea părului. Eram adolescentă și aspectul fizic era foarte important pentru mine. Îmi era frică să nu râdă alții de mine sau să mă arate cu degetul. Erau momente când mă uitam în oglindă, îmi admiram cosița șatenă și frumoasă și mă rugam: „Doamne, ajută-mă să nu îmi cadă părul”. Plângeam foarte mult. După ce m-am conformat, mi-am cumpărat o perucă. Mi-am zis că e sora mea geamănă și i-am pus numele Violeta.

Cât de mult contează, în aceste momente dificile, sprijinul celor din jur?

Mama mi-a fost mereu alături. Suferea împreună cu mine. Despre tata nu pot spune ceva, pentru că ne-a abandonat la doar două săptămâni după ce m-am născut.

Să uiți că ești bolnav? De stările de vomă? De patul de spital? Ei bine, profesorii m-au ajutat să mă focusez pe altceva în momentele de groază, medicii îmi dădeau speranțe noi, iar mama avea grijă de mine neîncetat.

Prietenii m-au uitat și doar când îmi era bine, își aduceau aminte de mine. Am avut momente când inima mea se scufunda în lacrimi din cauza că nu aveam parte de tot sprijinul de care aveam nevoie. Am pierdut oameni care erau totul pentru mine, mi-au spus că pot face pentru mine și imposibilul, dar au demonstrat contrariul. Am plâns, am suferit, dar am trecut peste și m-am făcut mult mai puternică. Mi-am șters lacrimile și am decis să mă ridic și să înfrunt boala, iar cei care vor dori, vor fi alături de mine și mă vor susține.

Viața este o încercare, de aceea trebuie să luptăm până la capăt, așa cum am procedat și eu. Cancerul te trezește la realitate. Când afli că ai cancer, afli dacă ai familie. Când ai cancer, afli dacă ai prieteni, te autodescoperi și descoperi persoanele de lângă tine. Cancerul te învață să plângi, să te rogi, să crezi în Dumnezeu, să prețuiești fiecare secundă. Când ai cancer, ți-e foarte dor de viață.

Povesteşte-ne, te rog, mai multe despre Mihai. Ştiu că a însemnat mult pentru tine și că te-a ajutat să depășești depresia.

L-am cunoscut în spital. El avea limfom. Era înalt, frumos, blond și cu ochi căprui, dar și lui îi căzuse părul. Când l-am cunoscut, eram în depresie. Datorită lui am reușit să trec peste acele stări, am reînceput să zâmbesc, să văd lumea cu alți ochi. A fost prima mea dragoste. Da, este adevărat, iubirea face minuni. Sinceră să fiu, simțeam fluturași în stomac, deoarece mă   îndrăgostisem pentru prima dată. Acele sentimente frumoase și inocente m-au ajutat să mă regăsesc, mi-au dat forțe să lupt în continuare cu boala. Din păcate, el nu a reușit să învingă cancerul.

Spui des în interviurile tale că boala, leucemia, ţi-a schimbat existenţa…  

Am învățat că și lucrurile mărunte pot fi o sursă de fericire și nu trebuie să căutăm prea multe defecte sau să ne concentrăm pe lucrurile neimportante. Fiecare zi este un nou început și trebuie trăită de parcă ar fi ultima. Am început să mă gândesc mai des la persoanele din jurul meu, să fac gesturi frumoase pentru ele.

Cancerul m-a făcut să privesc doar înainte. Am învăţat să iubesc totul, am învăţat că bogăția cea mai mare este sănătatea și familia, am învăţat că nu există nimic mai important decât viața.

Cum a fost să afli că ai învins cancerul? Ce vârstă aveai atunci?

În vara anului 2017, în august, mi s-a administrat ultimul tratament de chimioterapie. Pe 12 august, atunci când trebuia să mă externez, medicul mi-a spus că sunt sănătoasă. Credeam că visez, dar, de fapt, nu era un vis, era realitate. Era o zi nemaipomenită, era ziua în care a luat sfârșit chinul, toate durerile trăite timp de un an și jumătate. Ziua în care începeam o nouă viață, ziua în care vărsam lacrimi de fericire, dar nu de durere.

De ce şi când ai decis să scrii cartea „Prin nori de lapte și venin”? Despre ce este această carte?

Ideea mi-a apărut peste noapte. Am fost descurajată de multă lume că nu voi reuși. Însă, eu mereu am știut că sunt puternică și că voi face față. Am scris cartea atunci când duceam o luptă dură contra cronometru. Am ales titlul „Prin nori de lapte și venin” deoarece viața mea chiar se afla printre nori și venin.

Cartea nu este o ficțiune. În carte se povestește despre cum am luptat cu cea mai temută maladie a secolului nostru – cancerul. Descriu, pas cu pas, cum și când au apărut simptomele, care au fost efectele bolii, povestesc în detalii suferințele cauzate de durerile insuportabile fizice și psihologice, în confruntarea direct cu pericolul morții.

Știu că ești implicată în multiple acțiuni de voluntariat. Cât de des mergi la Institutul Oncologic pentru a încuraja copii bolnavi? Nu este greu să retrăieşti anumite momente sau amintiri?

Voluntariatul îmi oferă o stare de bine. Nu există bucurie și împlinire mai mare decât să trezesc zâmbetul pe fețele oamenilor și copilașilor pe care îi ajut. Asta îmi dă aripi. În timpul tratamentului, au nevoie de foarte mult curaj și sprijin, pentru că sunt sleiți de puteri, însă datorită sprijinului, reușesc să treacă mai ușor peste durere. Pentru ei este foarte important să audă: ai grijă de tine, vei reuși, ești puternic, tu poți, noi suntem cu tine.

Eu încerc să îmi trăiesc viața frumos, ajut beneficiarii proiectelor desfășurate de Asociația „Little People” care au menirea de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și a adolescenților bolnavi de cancer, oferind suport psihosocial pe întreaga durată a tratamentului și după finalizarea acestuia. M-am implicat în activitățile „Nepoțeii Grijulii”, sunt voluntară la ,,Diaconia”, „Caritas Moldova” și alte organizații și asociații caritabile din țara noastră.

Ce este cel mai important în lupta cu boala?

Viața are multe surprize pentru noi, dar, orice s-ar întâmpla, trebuie să mergem doar înainte. Atunci când cădem la pământ, trebuie să ne ridicăm, repetându-ne: „Eu pot, eu trebuie să fac asta, eu am suficiente motive să merg mai departe”.

Gândind, vorbind şi acţionând cu entuziasm, vei atrage rezultate pozitive. Este adevărat că gândul precede acţiunea. Chiar dacă gândești şi vorbești pozitiv, nu îţi vei îndeplini visele până când nu vei acţiona. Nu uita, oamenii pot să nu-ți împărtășească viziunea sau îţi pot omorî visele, de aceea, cel mai bine este să ai încredere în tine. Dacă ai un scop bine definit, pur și simplu, mergi până la capăt. Ești doar tu și visul tău, astfel vei reuși!

Atunci când înțelegi că în viață nu e totul roz, cea mai bună alegere este să o colorezi. Visele nu mor, doar colorându-le în nuanțe și mai vii, devin realitate. Orice nefericire poate fi eliminată cu un zâmbet. Orice om are puterea de a fi fericit, așa cum orice luptă poate fi câștigată.