Povestea unui italian care și-a deschis o afacere exotică la Nisporeni. Crește melci și îi vinde peste hotare (FOTO)
Au lansat o afacere exotică şi se bucură de un succes în ţara noastră. Este vorba despre italianul Ivan Ceccaroni şi soţia sa, care deţin trei hectare cu aproximativ 30 de tone de melci. Chiar dacă moldovenii nu prea consumă aceste delicatese, pe piaţa externă, melcii sunt la mare căutare şi costă circa 85 de lei kilogramul.
Ivan Ceccaroni era pasionat de melci încă din fragedă copilărie, iar condiţiile climaterice favorabile din Moldova l-au motivat să deschidă afacerea cu melci.
„Sunt în Moldova deja de 10 ani. Am avut posibilitatea să cunosc acest pământ, care este foarte bogat şi clima este perfectă pentru dezvoltarea melcilor. Aşa am căutat cel mai bun teren, am analizat pământul şi apa şi am găsit aici la Nisporeni cel mai bun loc.”, a declarat Ivan Ceccaroni, antreprenor.
Pentru o productivitate înaltă, melcii sunt crescuţi pe porţiuni îngrădite de pământ, unde au fost plantate conopidă, sfeclă, mazăre şi floarea soarelui.
„Aceştia mari sunt melcii care se reproduc şi sunt aduşi din Italia. Este o specie de melci care se găseşte şi în Moldova. N-au nevoie decât de un mediu natural, cu umiditate, iar alimentaţia acestora este vegetală.”, a menționat antreprenorul.
Soţii spun că afacerea este foarte profitabilă şi-i încurajează pe alţi fermieri să le urmeze exemplul. Ei planifică să deschidă în viitorul apropiat un institut specializat în creşterea melcilor.
„Acest lucru garantează fiecărui investitor un câştig anual de până la 26 de mii de euro pentru un hectar.”, a mai spus omul de afaceri, Ivan Ceccaroni.
Mai mult, producătorii îşi propun să lanseze în scurt timp şi o linie de produse cosmetice regeneratoare.
„Am deschis o linie de produse cosmetice de o înaltă calitate, vorbim despre secreția melcilor care este crescută în mod natural. O putem extrage de trei ori, absolut fără nicio violenţă. Pentru melci reprezintă un tip de spa.”, a relatat Anastasia Cojuhari, antreprenoare.
Melcii sunt solicitaţi pe piaţa din Uniunea Europeană, pentru că au un gust deosebit şi numeroase beneficii.
„Pentru piaţa din Republica Moldova este ceva nou, dar în Europa, în Franţa, în Belgia, se utilizează foarte mult. Melcul conţine foarte multă proteină şi este la fel de proteic ca şi carnea din animale.”, a declarat femeia.
Pentru a pune pe roate afacerea, soţii au investit circa 200 mii de euro. Ei planifică să organizeze peste un an primul Festival de Melci din Republica Moldova.