Elena A., o tânară de 27 de ani din raionul Dubăsari, a petrecut opt luni în sclavie în Turcia. În vara anului 2003, ea a fost ademenită de o consăteancă, Aliona C., să meargă la muncă, pentru a lucra chelneriţă într-un hotel. "Mi s-a promis un salariu de 300 de dolari pe lună. Aveam mama bolnavă şi aceşti bani înseamnau o avere", îşi aminteşte Elena, citată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice.

Aşa cum reiese din dosarul penal deschis ulterior, paşaportul Elenei a fost perfectat într-o zi, cu banii Alionei, iar concubinul ei a intâlnit-o pe Elena pe aeroportul din Istanbul. De la Istanbul, Elena a fost dusă în Antalia, la un hotel închis, unde mai erau câteva fete. "Imediat ce am ajuns, au fost chemaţi trei bărbaţi, care şi-au ales fete, inclusiv pe mine. Trebuia să mergem la clienţi. Atunci am început să plâng şi să spun că nu mă duc nicăieri, pentru că nu pentru asta am venit. Turcul a sunat-o pe Aliona si mi-a dat telefonul să vorbesc. Ea mi-a spus să fac ce mi se spune şi să nu-i fac probleme. Peste câteva zile, şi Aliona a revenit în Turcia", povesteşte Elena.

La scurt timp concubinul Alionei a vandut-o unui alt patron, cu care însă acesta păstra legătura. "Aveam în jur de doi clienţi pe zi şi câte 6-10 noaptea. Am înţeles ulterior că Aliona a luat pe mine 2.500 de dolari, cu atât mă vânduse. Cât m-am aflat acolo, patronul i-a dat concubinului Alionei 178 de dolari, pe care i-a trimis mamei mele acasă. Alţi bani nu am primit", cităm din procesul-verbal al şedinţei de judecată. Cât s-a aflat în sclavie, Elena a ajuns la spital, unde a fost operată, iar acest lucru i-a făcut pe traficanţi să-i restituie paşaportul pe care i-l ridicaseră imediat ce a ajuns în Turcia. Având paşaportul, ea a reuşit mai târziu să fugă.

"Am evadat împreună cu o fată din Ucraina, ne-a ajutat unul dintre clienţi", a mai spus Elena la judecată. Ajunsă acasă, in martie 2004, nu a depus cerere la poliţie. Ulterior, în instanţă, Elena a explicat de ce: "Peste câteva zile şi Aliona s-a întors în Moldova. A venit la mine acasă şi a început să mă insulte pentru că am fugit. Atunci ne-am certat şi chiar ne-am bătut, apoi nu am mai vorbit în jur de un an. Într-o zi ne-am întâlnit întâmplător în microbuz şi mi-a spus că nu se mai ocupă cu prostituţia, ci are un magazin în Turcia. Atunci când am revenit, i-am povesit mamei prin ce am trecut. Nu am vrut sa mă duc la poliţie de ruşine. Mai târziu i-am spus şi fratelui meu. Când a aflat, a vrut să se ducă la Aliona şi s-o bată. I-am zis să nu facă asta şi să mergem la poliţie".

La 17 ianuarie 2007 în baza plângerii Elenei procuratura a deschis un dosar penal, iar o lună mai târziu, acesta a  fost conexat cu al unei alte victime. A doua tânără s-a dovedit a fi consăteancă a Elenei şi Alionei, care însă a fost trimisă în Turcia ceva mai devreme. La întoarcere, ea a povestit poliţiei că fusese vândută la doi proxeneţi, ultimul fiind o femeie, cetăţeană a Turciei. "La ea am fost pe post de scalvă. Stăteam cu copilul, făceam curăţenie în casă, iar noaptea eram trimisă la clienţi", a mărturisit Nadia poliţiştilor şi, ulterior, în instanţă. "Nu ne adresam la poliţie, deoarece ne era teamă că patronul ne va cumpăra înapoi de la poliţişti. Aveam şi clienţi poliţişti", au mai spus fetele la proces.

În februarie 2008 pe numele Alionei a fost emis mandat de arest, iar ulterior aceasta a fost dată în căutare internaţională. A revenit în ţară prin intermediul Interpol. La judecată, Aliona a spus că a practicat prostituţia în Turcia, iar ulterior traficantul care a întâlnit-o pe Elena la aeroport i-a devenit soţ. Instanţa din Dubăsari a condamnat-o pe Aliona C. la 10 ani de închisoare. Termenul a fost însă redus de către Curtea de Apel până la patru ani şi opt luni privaţiune de libertate. Curtea a invocat faptul că Aliona are un copil minor, o fetiţă de opt ani. Până la urmă, Aliona a stat la închisoare doar doi ani şi patru luni, de la 4 decembrie 2008 – până la 8 aprilie 2011, iar pentru că a muncit şi a avut "zile privilegiate", a fost eliberată înainte de termen.

Contrar Codului de Executare, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a eliberat-o pe Aliona înainte de termen, deşi traficanta avea neachitate două obligaţii. Ea urma să achite câte trei mii de lei Elenei şi Nadiei. Într-o informaţie oficială, Departamentul Instituţiilor Penitenciare susţine că în dosarul Alionei figurează aceste sume, însă ele nu au fost plătite deoarece nu existau titluri executorii (Doc). La judecătoria Dubăsari aflăm contrariul: titlurile executorii au fost emise de către judecătorul Veaceslav Suciu şi expediate (Doc) penitenciarului nr. 13 din Chişinău, care urma să deconteze banii în folosul părţilor vătămate din zilele de muncă ale condamnatei.

Solicitat ulterior, DIP anunţă că titlurile nu au ajuns la destinaţie şi s-a dat vina pe poştă. Întrebarea este de ce penitenciarul nu a anunţat judecătoria despre lipsa titlurilor, de vreme ce în hotărârea de judecată figurează clar aceste sume şi nici măcar Curtea Supremă nu le-a anulat? Acum, Elena spune că suma de 3.000 de lei nu ar fi ajutat-o să-şi restabilească sănătatea şi nici să scape de suferinţele psihologice, dar pentru că nu a beneficiat de un avocat în instanţă, nu a avut putere să meargă ea singură mai departe şi să ceară prejudicii mai mari. Nici nu ştie dacă ar fi avut rost, de vreme ce nici mizeria de 3.000 de lei nu i-a fost plătită. Elena încearcă acum să-şi refacă viaţa şi, împreună cu soţul său, bate pragurile medicilor ca să se trateze ca să poată naşte un copil.

Un alt caz, aceiaşi problemă. O fată din Chişinău, care a rămas orfană, după ce părinţii au fost decăzuţi din drepturi, s-a dovedit a fi şi mai tragic. În septembrie 2009 Ana M. era proaspăt înmatriculată în anul întâi la Universitatea Pedagogică "Ion Creangă". În fiecare dimineaţă, când mergea la ore, trecea pe lângă o spălătorie. Acolo lucra Valeriu M., atunci în vârstă de 38 de ani, care i-a devenit în scurt timp iubit. Astfel, după o relaţie de o lună, au decis să se căsătorească, dar pentru că nu aveau bani de nuntă, Valeriu a convins-o să meargă mai întâi de una singură în Turcia. Fata urma să lucreze chelneriţă, iar iubitul său avea s-o urmeze imediat ce-şi perfecta paşaportul.

Potrivit probelor din dosar, toate s-au organizat foarte repede şi la sfârşitul lunii octombrie Ana a ajuns la Istanbul. Acolo a înţeles că a fost vândută. După aproximativ o lună, cât a fost forţată să se prostituieze, Ana a contractat patru boli venerice şi a rămas însărcinată. A revenit în Moldova şi a fost internată la Centrul Mamei şi Copilului, unde a făcut întrerupere de sarcină la un termen avansat, apoi a fost îngrijită la Centrul de Asistenţă şi Azil al Victimelor şi Potenţialelor Victime ale Traficului de Fiinţe Umane. Deşi o judecătoare din Chişinău l-a obligat pe cel care a trimis-o în Turcia să-i plătească o despăgubire aproape record pentru Republica Moldova, acum fata este pusă în situaţia de a umbla pe drumuri ca să-şi recupereze banii (Doc).

Judecătoarea care a examinat cazul, Svetlana Balmuş, mărturiseşte că Ana a ajuns la proces cu o vădită traumă psihologică, dezorientată şi disperată. Judecătoarea l-a condamnat pe Valeriu la 13 ani de închisoare şi l-a obligat să-i plătească Anei 100.000 de lei despăgubiri. În hotărârea ultimei instanţe se spune că fetei i-au fost cauzate suferinţe fizice şi psihice, manifestate prin pierderea speranţei în viaţă, pierderea legăturilor sociale, manifestate prin excluderea de la facultate, eliminarea din căminul studenţesc. Deşi mai speră la o reducere a termenului, întrucât dosarul urmează să fie examinat şi de Curtea Supremă, Valeriu îşi ispăşeşte în prezent pedeapsa în penitenciarul nr. 15 din Cricova. Acolo nu lucrează, şi respectiv nu se ştie dacă va putea plăti despăgubirea. Mai mult, titlul executoriu a fost trimis victimei, aşa că acum aceasta este pusă în situaţia să ceară de la condamnat despăgubirea. Ana, care încearcă acum să-şi refacă viaţa, spune că nu mai are putere să umble pe drumuri şi vrea să uite totul.

Mai multe victime aceleaşi despăgubiri ce nu au fost achitate, deşi le revin de drept. Atât judecătorii, cât şi avocaţii, care apără interesele victimelor traficului de persoane, spun că despăgubirile financiare obţinute în instanţă de păgubiţi, rareori ajung să fie plătite de traficanţi. Una dintre cauze este faptul că organele de anchetă nu iau din start măsuri de identificare a veniturilor traficanţilor sau recrutorilor, este părerea avocatului Tatiana Catană, citată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice. "Ofiţerii se concentreaza pe latura penală, la descoperirea şi documentarea  cazurilor de trafic şi nu încearcă să urmărească ce beneficii au avut traficanţii din aceste activităţi ilegale", spune Tatiana Catană. O a doua cauză ar fi, în opinia avocatei, faptul că în Republica Moldova nu se află marii traficanţi, adică cei care conduc afacerile ilegale şi adună profiturile, ci recrutorii, cărora le revine o mică parte din venituri şi de cele mai multe ori acestea nu sunt înregistrate oficial.

În unele ţări europene există fonduri din care statul plăteşte despăgubiri victimelor traficului de fiinţe umane. În Moldova deocamdată nu există un asemenea fond. În Moldova, anual în jur de 60 de oameni sunt condamnaţi prin decizii definitive pentru trafic de fiinţe umane. Datele Curţii Supreme de Justiţie arată că în 2009 au fost condamnate 72 de persoane, în 2010 – 54, iar în prima jumătate a anului 2011 – 14 persoane au fost trimise în închisori pentru infracţiuni de trafic.