Poza postată de Simona pe reţelele de socializare care a stârnit amuzamentul internauţilor (FOTO)
Simona Halep a hotărât să să-și petreacă Sărbătorile de iarnă în Australia, pentru a se acomoda mai bine cu fusul orar și a fi la capacitate maximă la startul primului Grand Slam al anului, Australian Open, turneu care va avea loc în perioada 16-29 ianuarie, scrie digisport.ro.
Sportiva din România a postat pe contul să de Instagram o fotografie în care apare alături de un koala și și-a întrebat fanii dacă se aseamănă.
”M-am simțit extraordinar la Cleland Wildlife Park”, a scris Halep, pe contul său de Instagram, alături de o fotografie în care hrănește un pui de cangur.
Cinci românce, Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, vor fi prezente la Melbourne, acolo unde organizatorii au anunţat premii-record pentru ediţia din 2017: 35 de milioane de dolari, în creştere cu 14% faţă de ediţia precedentă.
Câştigătorii celor două probe de simplu, masculin şi feminin, vor încasa câte 2,5 milioane de dolari, iar fiecare calificat pe tabloul principal va avea asigurat un cec de 35 000 de dolari, cu 30% mai mult decât în 2016.
Cucerirea unui turneu de Grand Slam a rămas principalul obiectiv al Simonei Halep şi în 2017.