Poziţia corpului dezvăluie cum îţi place să faci sex
Ştiai că poziţia corpului sau felul în care îţi ţii picioarele în preajma bărbaţilor reprezintă uneori semne sexuale pentru ei? În afara gesturilor specifice flirtului, poziţia spatelui şi a picioarelor pe care o adopţi într-un cerc de bărbaţi sau faţă de un bărbat pe care îl placi îi transmite acestuia uneori semnale despre cât de atrasă eşti de el sau cât de dispusă să faci sex în acea perioadă, scrie unica.ro.
Aşadar, dacă nu vrei să provoci impresii greşite sau dimpotrivă, dacă vrei să cucereşti pe cineva, modifică-ţi postura ca în exemplele de mai jos!
Mers apăsat şi piciorul în faţă - îţi place să faci sex
Mergi apăsat, stai aşezată cu un picior sub scaun şi unul întins sau flexat în faţă. De fapt, este ca o poziţie în care eşti oricând gata pentru acţiune, mai precis pentru plăcere sexuală. Schimbi des postura corpului de-a lungul unei zile, mai ales când el este de faţă. Ţii spatele drept şi vorbeşti clar, dar nu pe ton ridicat. Este clar, eşti disponibilă!
Spatele înclinat şi picioarele unul peste celălalt - faci sex romantic
Dacă iţi place să faci sex sau pur şi simplu, să intri într-un joc al seducţiei, atunci în preajma lui sau de ce nu, a lor, îţi plimbi mâinile prin păr, priveşti pe sub gene, îţi aranjezi constant picioarele unul peste celălalt şi ţii spatele şi capul puţin înclinate într-o parte. Eşti disponibilă, dar doar dacă este atent cu tine!
Roteşti gleznele şi zâmbeşti - faci sex sălbatic
Când stai pe scaun, de faţă cu bărbaţii îţi ţii picioarele unul peste celălalt, rotind languros glezna piciorului de sus, însă în alte ocazii, le ţii unul lângă celălalt sau stai cu un picior sub tine. Zâmbeşti şiret când îţi mişti picioarele în preajma lui, iar rotirea languroasă a gleznei înseamnă că ai nevoie de atenţie, mai ales pe plan sexual.
Picioarele unul lângă celălalt - îţi place sexul, dar nu faci primul pas
Este simplu: tu ai poziţia cuminte, cu picioarele unul lângă celălalt, puţin desfăcute. Dacă se află în preajmă cel pe care îl vrei, ştii totuşi cum să îl priveşti şi cum să îţi mişti mâinile ca să îi dai măcar un mic semnal sexual. Eşti capabilă de experienţe sexuale plăcute, dar aştepţi să fii abordată şi cucerită.
Cu spatele puţin aplecat şi genunchii lipiţi - faci sex pe îndelete
Dacă guşti totul pas cu pas şi îţi place preludiul, atunci stai pe scaun puţin aplecată de spate, cu picioarele apropiate şi genunchii lipiţi. Dacă vrei să îi transmiţi un semnal clar, îl priveşti pe sub gene, zâmbeşti şi păseşti uşor pe lângă el.
Te regăseşti în una din tipologiile de mai sus?