Poziţia schimbătoare a lui Donald Trump. Declaraţii înainte şi după alegeri
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a făcut mai multe promisiuni controversate şi categorice înainte de alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, pe măsură ce ziua învestiturii era tot mai aproape, poziţia sa în ceea ce priveşte mai multe subiecte cheie a început să se schimbe.
Una dintre cele mai importante declaraţii făcute de Trump în campania electorală a fost ridicarea unui zid la graniţa ţării sale cu Mexicul. Atunci el a insistat că pentru gard vor plăti mexicanii.
După alegeri însă, viitorul lider de la Casa Albă a declarat că iniţial pentru zid vor achita SUA şi că mai târziu, Mexicul va trebui să ramburseze cheltuielile.
Un alt subiect care a pus lumea pe jar a fost ameninţarea lui Trump că va expulza din Statele Unite peste 11 milioane de imigranţi. În acestă lună, el a spus că din ţară vor fi alungați doar refugiaţii care au comis delicte pe teritoriul SUA.
Trump nu şi-a schimbat însă poziţia cu privire la relaţiile pe care le vrea cu Rusia. În cadrul unui interviu oferit, la începutul acestei săptămâni, el a declarat că nu exclude posibilitatea anulării sancțiunilor economice impuse Moscovei.
Trump este unul dintre cei mai bogați oameni din Statele Unite.
A fost afacerist şi este cunoscut pentru proiectele impresionante, precum zgârie-nori şi terenuri imense de golf, în toată lumea.
- John Kerry: Europa trebuie să creadă în ea
- SUA: Cine va reprezenta Republica Moldova la inaugurarea lui Donald Trump
- Trump susține că nu-i place să scrie pe Twitter, dar va continua și ca președinte
- Obama îl sfătuieşte pe Trump să nu uite de valorile fundamentale ale SUA
- Programul festivităţilor care vor avea loc în cinstea învestirii noului preşedinte al SUA, Donald Trump
- Washingtonul, în centrul atenţiei mondiale: Alesul americanilor, Donald Trump devine președinte