PR marca Dorin Chirtoacă. În zi de vacanţă a chemat presa pe şantier
Politicienii nu uită să-şi facă PR nici când sunt în vacanţă. Este şi cazul primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă. Deşi a declarat că este în concediu şi nu se mai ocupă de treburile oraşului, acesta a chemat astăzi presa pe şantierul de pe strada Alecu Russo. Acolo edilul capitalei a constatat că drumul ar putea fi gata abia la anul. Asta deşi anterior anunţa că strada va fi dată în exploatare pe 1 octombrie.
"După ce va fi aplicat primul strat de asfalt ne vom putea pronunţa dacă lucrarea se încheie anul acesta sau va trebui lăsat ultimul strat pentru primăvară", a declarat Dorin Chirtoacă.
Totodată, primarul a anunţat că cheltuielile pentru reparaţie s-au majorat cu 15 la sută şi nu exclude că acestea ar putea creşte şi mai mult.
Reparaţia străzii Alecu Russo costă aproape 80 de milioane de lei. 12 milioane de lei, destinate pentru instalarea reţelei de comunicaţii, vor fi alocate din buget.
Publika.md aminteşte că, Dorin Chirtoacă a mai vizitat şantierul de pe strada Alecu Russo în iunie. Atunci primarul a uitat de regulile de circulaţie şi a traversat, de mai multe ori, strada în locuri nepermise.