Practici moderne de predare. 100 de profesori din ţară au cunoscut metodele aplicate în Europa
Profesorii din Spania, Germania, Franţa şi alte ţări i-au învăţat pe colegii lor din Moldova cum să facă lecţiile mai interesante şi utile. Totul în cadrul proiectului "Teach Me" iniţiat de programul Uniunii Europene - Erasmus.
La conferinţă au participat în jur de 100 de profesori. Noile experienţe au fost o provocare pentru ei:
"Acest proiect aduce inovaţii în educaţie prin intermediul utilizării instrumentelor educaţionale interactive. Are un impact de asemenea asupra dezvoltării capacităţilor profesionale a cadrelor didactice".
"Este foarte important, este necesar fiindcă se actualizează multe subiecte din activitatea profesională".
"Consider că este foarte important pentru că urmează să fie nişte schimbări şi mă bucur foarte mult. Există o grijă de fapt pentru viitorul nostru".
Evenimentul a adunat profesori din şapte universităţi de la noi, dar şi din cinci ţări europene. Printre metodele eficiente de predare prezentate de oaspeţii de peste hotare, au fost în special cele digitale.
"Scopul proiectelor noastre este unul foarte ambiţios. Lucrăm pentru a reuşi să implementăm tehnologiile digitale în metodele de predare. Desigur, este greu să schimbi tot ce îţi propui în doi ani, dar unele obiective am reuşit să realizăm", a declarat Olga Zubikova, coordonator Teach Me din Germania.
Pentru ca sistemul de învăţământ să fie cât mai eficient, este nevoie de o permanentă modernizare, spun specialiştii.
"Pentru ca tinerii noştri, copiii din Republica Moldova să aibă un viitor foarte sigur, ar trebui să avem un sistem educaţional care să le corespundă. Adică să fie un mediu educaţional prietenos şi acest proiect prin modalităţile diverse de predare ajută sistemul să se schimbe", a menţionat Claudia Melinte, coordonator Erasmus în Moldova.
Proiectul "Teach Me" a fost iniţiat în urmă cu trei ani.
- Dalai Lama: Europa aparţine europenilor. Refugiaţii trebuie să revină în ţările de origine pentru a le reconstrui
- Anomalie meteo în Europa. Ce se va întâmpla cu vremea în această săptămână
- SUMMITUL CELOR TREI MĂRI: Europa trebuie să-şi reducă dependenţa de Rusia şi să îşi diversifice sursele de procurare a energiei