PRĂPĂD în Capitală: Străzile au fost acoperite de apă, iar maşinile - ciuruite de grindină (VIDEO/FOTO)
Nici astăzi ploaia nu ne ocoleşte. În Capitală, cerul parcă s-a rupt şi a plouat cu grindină.
Vijelia de afară a "inundat" și rețelele de socializare. Astfel, un vizitator Publika.md a expediat pe adresa redacţiei noastre imagini video din care putem observa cum bucăţele de gheaţă acoperă pâmântul în sectorul Botanica al Capitalei. Din cauza grindinei au de suferit şi maşinile de pe drumurile capitalei.
Consecinţele ploii torenţiale pot fi văzute LIVE pe camerele Publika.md.
Primăria municipiului Chişinău informează că în urma ploii torenţiale s-a înregistrat un caz de inundare a pasajului subteran de pe strada Ion Creangă (din preajma Universităţii Pedagogice). Totodată, a fost inundată trecerea subterană de la intersecţia străzii Ismail cu bulevardul Ştefan cel Mare.
Totodată, unele străzi au rămas blocate pentru o perioadă de timp, din cauza volumului mare de apă, în special unele porţiuni de pe str. Albişoara (str. Albişoara –intersecţie cu bd. Renaşterii Naţionale; str. Albişoara – sub podul de pe str. Ismail), Calea Ieşilor şi str. Uzinelor.
Iată cum arată străzile Sarmizegetusa si Albişoara în timpul ploii torenşiale de astăzi.
Serviciile municipale responsabile se află în teren, pentru lichidarea tuturor consecinţelor ploii.
Cetăţenii care vor să sesizeze autorităţile în privinţa pagubelor produse de averse, sunt îndemnaţi să o facă la următorul număr de telefon: 022-22-22-67 - Dispeceratul Central Municipal.
Dacă ai surprins şi tu imagini video sau poze, care pot deveni o ştire, nu ezita să le trimiţi pe [email protected], sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, iar noi le vom face publice.
Publika.md aminteşte că ploaia torențială cu grindină a făcut ieri ravagii în nouă raioane. Zeci de localități au rămas fără lumină și cu acoperișuri distruse.