Prăpăd în satul Bălceana: Zeci de case inundate şi podul luat de puhoaie
Zeci de beciuri, dar şi câteva case au fost înundate, mai multe grădini au fost acoperite complet de ape, iar drumul principal din sat a devenit o prăpastie. Este tabloul înspăimântător, rămas în urma unei ploi torenţiale, care s-a abătut aseară asupra satului Bălceana, raionul Hânceşti. Localnicii sunt îngroziţi de cele întâmplate şi cer ajutorul autorităţilor.
Cel puţin trei case stau să se prăbuşească, iar alte aproape 30 au beciurile şi subsolurile pline cu apă. Mai mult, satul a fost împărţit în două, după ce un un pod a fost luat de puhoaie.
Pe lângă case, păşuni şi terenuri agricole şuvoaiele au distrus, pur şi simplu, cel mai important drum din sat. Oamenii spun că drumul este foarte important, acesta duce spre grădiniţă, şcoală şi poştă. Acum le este teamă să-şi lase copiiii să meargă singuri la grădiniţă.
Experţii Serviciului Situaţii Excepţionale vor merge la faţa locului, pentru a evalua pagubele produse de ploaia torenţială.
- Primele 20 de case pentru sinistraţii din Nemţeni, raionul Hânceşti, au fost date în folosinţă astăzi
- Circa 70 de localităţi din ţară rămân în beznă
- Pagube după ploaie: Zeci de case inundate, drumuri deteriorate şi terenuri agricole afectate
- "Au căzut oameni cu tot cu căruțe''. Localnicii din satul Voinescu, speriaţi de o râpă care se extinde pe zi ce trece (VIDEO)